Romeo Ursu, cunoscut în lumea interlopă după porecla Jenică Boenică este dat în urmărire încă din anul 2008. Acesta are două condamnări definitive la activ și este fugit de peste un deceniu în Iordania.
Este acuzat de înșelăciuni în domeniul imobiliar și adoră să sfideze autoritățile române pe rețelele de socializare.
Unde se ascunde interlopul Jenică Boenică, căutat de poliție de 15 ani. Mesaje pentru polițiști
Jenică Boenică este recunoscut pentru mesajele jignitoare pe care le transmite polițiștilor pe Facebook. Într-un mesaj recent le recomanda tratamente.
”Autorităților române le recomand un tratament pentru eficacitate, realizari în serviciu, îndeplinirea sarcinilor”, scria Boenică pe Facebook.
Iar în 2020, a publicat un mesaj în care susține că e singurul infractor din România care a reușit să scape de condamnarea la închisoare, fugind în Iordania.
„Nu au ce să facă, sunt rezident. Au încercat de 3 ori, degeaba. Au încercat cu mult timp în urmă, dar nu au nici o șansă. Sunt rezident, am tot ce necesită ca un personaj ca mine să se integreze în societatea lor, așa că sunt binevenit în societatea asta”, explica interlopul într-o intervenție la un post de televiziune.
Cine este Jenică Boenică
Boenică fuge de Justiție de aproape 14 ani, după ce, în 2008, a fost dat în urmărire internațională pentru înșelăciuni cu terenuri.
Tot el ar fi fost și liderul unei grupări care se ocupa cu falsificarea cardurilor bancare.
Romeo Ursu nu a fost găsit niciodată de polițiști, însă i-a sfidat pe internet unde a pus fotografii și filmulețe din străinătate în timp ce era la piscină.
Citește și: Căutat, interlopul Boenică trimite poliției poze din Iordania. Acum, din casa lui se vând și droguri
În 2021, ministrul de externe Bogdan Aurescu a semnat, la Amman, înmpreună cu omologul său Ayman Safadi, Tratatul între România şi Iordania privind extrădarea.
Însă Romeo Ursu nu a fost extrădat.