Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze şi au documente de identitate valabile se vor putea prezenta, începând de sâmbătă, direct la centrele de vaccinare care funcţionează în cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naţionale - Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara - pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare.
Citește și: Judecător: Ion Cristoiu nu a putut demonstra că nu a colaborat cu Securitatea. Finalul unui interviu
Populaţia generală cu vârsta de până în 60 de ani care doreşte să se vaccineze fără programare se va putea prezenta la aceleaşi centre după ora 14,00 şi până la terminarea programului.
MApN precizează că imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare al persoanelor care nu sunt programate pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate prin platformă la vaccinare în acel centru, care vor avea prioritate. Suplimentar, în funcţie de capacitatea de vaccinare a centrului şi disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.
Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor.
Citește și: Gruia Stoica acuză: condamnat după ce a blocat traficul de țigări controlat de soțul ex-șefei DIICOT
În acelaşi timp, maratonul vaccinării continuă în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara până marţi, populaţia generală care doreşte să se vaccineze putându-se prezenta în aceste centre la orice oră şi fără o programare prealabilă.