Atac la rivali și semnal strategic: Antonescu rupe tăcerea despre culisele cursei pentru Cotroceni

DE Elena Petrescu | Actualizat: 09.04.2025 - 20:31
Atac la rivali și semnal strategic: Antonescu rupe tăcerea despre culisele cursei pentru Cotroceni - FOTO: Inquam (imagine cu rol ilustrativ)
Atac la rivali și semnal strategic: Antonescu rupe tăcerea despre culisele cursei pentru Cotroceni - FOTO: Inquam (imagine cu rol ilustrativ)

Atac la rivali și semnal strategic: Antonescu rupe tăcerea despre culisele cursei pentru Cotroceni. Candidatul Coaliției la prezidențiale avertizează că România trebuie să devină un actor mai vocal și mai prezent în NATO și UE.

SHARE

Crin Antonescu trage un semnal de alarmă privind pierderea garanțiilor strategice ale României și propune o schimbare de fond în politica externă.

Candidatul Coaliției la prezidențiale avertizează că România trebuie să devină un actor mai vocal și mai prezent în NATO și UE, în timp ce respinge speculațiile despre o eventuală retragere din cursă și comentează jocurile de culise din spatele scenei politice.

Crin Antonescu avertizează: „România nu mai are formulele de garanție asigurate ca până acum”

Candidatul Coaliției la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a vorbit despre necesitatea unei schimbări de fond în politica externă a României, subliniind că țara a depășit etapa de ucenicie în NATO și Uniunea Europeană. Într-un dialog susținut cu Mihai Gâdea, liderul liberal a punctat că România trebuie să adopte o atitudine mai clară și mai fermă în relațiile internaționale.

Citește și Crin Antonescu ironizează scenariile privind o retragere: „Am fost retras de vreo 15 ori”

Întrebat despre poziționarea externă a țării în contextul declarațiilor recente ale fostului președinte american Donald Trump, Antonescu a explicat:

„Greu de comentat chestiunea asta. Eu vorbeam de mai multe schimbări, în mai toate direcțiile, dar în politica externă era vorba de o schimbare de atitudine, de conținut, de obiective, de stil.

Schimbarea trebuie să vină pentru că România și-a încheiat ucenicia în NATO, în UE, România e un membru matur, a dovedit-o, și ca atare trebuie să vorbească mai apăsat, mai clar.

Nu poate face asta decât dacă își conturează mai bine obiectivul, își schimbă stilul, face schimbări în structura, în comportamentul, în stilul, inclusiv al diplomației.”

Citește și Antonescu după decizia USR despre Lasconi: „ O trădare meschină, una dintre cele mai negre pagini”

În opinia sa, România nu mai poate conta pe vechile garanții externe și trebuie să se adapteze la noile dinamici geopolitice:

„România nu mai poate să aștepte lucruri care vin de-a gata, România nu mai are formulele de garanție asigurate ca până acum, România a ieșit dintr-un spațiu de confort strategic și România trebuie să fie foarte atentă la toate mișcările prin care își asigură credibilitate, siguranță, cooperare.

România va trebui să facă mai mult în UE, să însemne mai mult. În NATO, parteneriatul strategic cu SUA va trebui să se adapteze la mișcările seismice ale marilor falii geopolitice și ale Administrației americane.”

Crin Antonescu: „Nu e niciun fel de problemă cu intrarea mea în turul doi”

În cadrul aceleiași emisiuni, Crin Antonescu a fost întrebat dacă este deranjat de atacurile care vizează capacitatea Coaliției de a-și duce candidatul în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Răspunsul său a fost calm, dar tranșant:

„Nu. Dacă aș fi concentrat pe ea, m-ar plictisi. Vă asigur că va continua forma asta de atac. Cum spunea domnul Kelemen azi, până acum s-a făcut caz că domnul Ilie Bolojan nu a produs o susținere explicită a mea, deși a mai făcut-o, azi era foarte multă nervozitate în rândurile multor chiar colegi de-ai dumneavoastră că Ilie Bolojan a venit acolo și a încălcat Constituția.”

Antonescu a respins categoric și acuzațiile privind o presupusă încălcare a Constituției de către Ilie Bolojan:

„Mai întâi, pentru toată lumea pasionată de respectarea Constituției, nicăieri nu se interzice președintelui în exercițiu, cu atât mai puțin interimar, să participe la întâlniri cu caracter politic. I se interzice doar să fie membru al unui partid politic și nu i se recomandă să aibă acțiuni de partizanat politic. Domnul Bolojan a vorbit cu dreptate și a spus trei lucruri care se regăsesc și în programul meu, era normal să spună că un om care vrea să facă aceste lucruri e credibil să dețină această funcție.”

„Problema lui Nicușor Dan era să o elimine pe doamna Lasconi”

Crin Antonescu a făcut și o analiză a jocurilor politice recente, făcând trimitere la strategiile lui Nicușor Dan și la retragerea Elenei Lasconi de pe lista susținerii USR:

„Problema lui Nicușor Dan era să o elimine pe doamna Lasconi pentru a recupera ecartul dintre noi doi în speranța că ... nu știu câte procente găsesc dânșii în sondaje, cele câteva procente îi vor reveni automat. Eu nu cred că îi vor reveni automat. Doamna Lasconi candidează încă și dacă nu ar mai candida aceia sunt niște oameni care își vor împărți cumva voturile, nu știu unde se vor duce, dar nu sunt un pachet de buletine votate deja care i se duc domnului Nicușor Dan.”

În încheiere, candidatul Coaliției s-a arătat încrezător în parcursul său electoral și în decizia cetățenilor:

„Nu e nicio problemă cu intrarea mea în turul doi. Campania e în grafic. Aud în fiecare zi cum PSD, chiar și de la domnul Ponta, aduc și de la alți pontiști, care știu unde se duc voturile. Nimeni nu știe unde se duc voturile, vom afla în ziua respectivă.”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te