Valeriu Gheorghiţă: Efectele pozitive ale vaccinări se văd deja, dar pe clustere populaţionale

DE Valentin Mirică | Actualizat: 23.03.2021 - 16:35
Foto: News.ro
Foto: News.ro

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că efectele pozitive ale campaniei de vaccinare se văd deja în statisticile care iau în calcul categoriile care au fost incluse în primele etape ale vaccinării.

SHARE
”Ele (efectele pozitive ale imunizării – n.r.) să ştiţi că se văd deja, dar pe clustere populaţionale, adică dacă ne uităm la etapa unu vedem beneficii importante în ceea ce priveşte scăderea numărului de cazuri confirmate săptămânal, dacă ne uităm la ce se întâmplă în centrele rezidenţiale, dacă ne uităm la persoanele dializate care au fost vaccinate.
 
Acest lucru ne indică faptul că, atunci când vom depăşi cel puţin 50% rată de acoperire vaccinală la nivel naţional, cu siguranţă aceste beneficii vor fi vizibile fără nici o analiză din punct de vedere statistic, pentru că ne aşteptăm ca la acel moment să avem un număr redus de cazuri confirmate, să avem un număr redus de persoane internate şi aşa mai departe. Sigur că aceste beneficii pot fi obţinute mai repede şi pot fi menţinute prin respectarea cu stricteţe a măsurilor de protecţie, cele nonfarmacologice şi anume: mască, igienă, distanţă fizică, evitarea zonelor aglomerate, aerisirea încăperilor”, a afirmat Gheorghiţă, citat de news.ro. 
 
El a arătat că că la nivelul CNCAV se fac analize de care se ţine cont în alocarea vaccinurilor şi în deschiderea centrelor de imunizare.
 
”Noi facem aceste evaluări, ne uităm la rata de incidenţă cumulată a cazurilor şi vă reamintesc că cele 167 de cabinete noi au fost alocate către 13 judeţe şi municipiul Bucureşti care au cea mai mare rată de incidenţă cumulată a cazurilor la nivel naţional. Deci da, este important acest criteriu epidemiologic în alocarea numărului de doze de vaccin şi a locurilor din centrele de vaccinare. De asemenea, un indicator important pe viitor va fi numărul de persoane aflat pe listele de aşteptare. Dacă vom avea localităţi, judeţe în care listele de aşteptare sunt considerabil mai crescute faţă de alte judeţe, evident că unde este o cerere mai crescută trebuie să suplimentăm numărul de cabinete. Deci este un indicator care ne va ajuta în alocarea numărului de cabinete pentru fiecare judeţ în parte”, a mai declarat medicul.
 
Preşedintele CNCAV a precizat că trebuie respectate în continuare măsurile e protecţie. 
 
”Este important să respectăm măsurile de protecţie pentru că, altfel, involuntar contribuim la creşterea transmiterii virusului la nivel populaţional prin faptul că prin vaccinare nu avem o reducere la zero a riscului de transmitere. Avem date care ne arată o reducere cu cel puţin 60% a ratei de infecţie asimptomatică şi implicit a transmiterii, dar acest risc nu este redus la zero. După cum ştim, nu avem vaccinuri care să ne ofere un nivel de sută la sută protecţie faţă de infecţia cu SARS-CoV-2, mă refer la infecţia asimptomatică”, a mai declarat Ghorghiţă. 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te