Patru persoane au fost transportate la spital, iar alte trei au primit primul ajutor la faţa locului, după ce un şofer vitezoman nu a acordat prioritate şi a intrat în plin într-un taxi care circula regulamentar.
Citește și: VIDEO Incident grav, în centrul Timișoarei! Un tramvai turcesc a sărit de pe șine pe trotuar
4 mașini, 7 victime. Un șofer vitezoman a provocat un accident la limita tragediei în Pitești
Potrivit ISU Argeș, accidentul a avut loc pe strada Ana Ipătescu din centrul Piteștiului, fiind implicate patru vehicule. Impactul a fost atât de violent, încât taxiul a fost proiectat în alte două maşini parcate, apoi s-a răsturnat pe şosea.
Citește și: FOTO Carambol uriaș, cu 12 mașini, pe Autostrada A3. Unii șoferi aveau cauciucuri de vară
După anunțarea evenimentului, pompierii au intervenit urgent cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD, alături de două echipaje SAJ.
În total, accidentul s-a soldat, practic, cu șapte răniţi, toţi în stare de conștienţă, iar în jurul orei 1:00, după ce au primit îngrijiri medicale, patru dintre aceştia au fost transportaţi la spital.