Zona unde s-au produs cutremurele se află la intersecția a trei dintre plăcile tectonice care alcătuiesc scoarța terestră: plăcile Anatoliană, Arabă și Africană.
Arabia se deplasează spre nord în Europa, ceea ce face ca placa Anatoliană (pe care se află Turcia) să fie împinsă spre vest.
Mișcarea plăcilor tectonice crește presiunea pe zonele de falie de la granițele lor. Eliberarea bruscă a acestei presiuni este cea care provoacă cutremurele și trepidațiile solului.
Aceste ultime cutremure par să se produs pe una dintre principalele falii care marchează limitele dintre plăcile Anatoliană și Arabă: fie falia Anatoliană de Est, fie falia de transformare a Mării Moarte. Ambele sunt "falii de alunecare", ceea ce înseamnă că ele acomodează o anumită mișcare a plăcilor care se deplasează una lângă cealaltă, potrivit preventionweb.net.
Seismologii moderni folosesc scara de magnitudine a momentului, care reprezintă cantitatea de energie eliberată de un cutremur (scara Richter este depășită, deși uneori este citată în mod eronat).
Această scală este neliniară: fiecare treaptă în sus reprezintă de 32 de ori mai multă energie eliberată.
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 eliberează de fapt de aproximativ 16.000 de ori mai multă energie decât cutremurele moderate cu magnitudinea 5 care ar putea avea loc de obicei în regiune.
Energia cutremurelor nu provine dintr-o singură locație, sau epicentru, fiind cauzate de mișcarea de-a lungul unei zone a unei falii. Cu cât cutremurul este mai mare, cu atât mai mare este zona de falie care s-a deplasat. În cazul unui cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade, se pot produce mișcări pe o suprafață de 190 km lungime și 25 km lățime.
Acest lucru înseamnă că zguduirile vor fi resimțite pe o suprafață foarte mare.
După cutremurele majore, vor avea loc multe cutremure mai mici, replici, pe măsură ce scoarța se reacomodează la schimbările de tensiune.
Al doilea cutremur, cu magnitudinea 7,5, s-a produs mai la nord, pe un sistem de falii diferit, dar adiacent: falia Sürgü. Din punct de vedere tehnic, acesta a fost suficient de puternic pentru a fi considerat un cutremur separat, deși este probabil să fi fost declanșat de primul cutremur. Acest al doilea cutremur va genera propria serie de replici. Posibil să schimbe regimul de tensiuni în plăcile și faliile dintr-o zonă largă.
Here are the seismic waves crossing over seismic stations in Europe. https://t.co/NlPqjKobPJ pic.twitter.com/CyUgiUUJlK
— Wendy Bohon, PhD 🌏 (@DrWendyRocks) February 6, 2023
Faliile României și predispoziția pentru cutremure
Peste 1.200 de falii active au fost cartografiate în Europa, acoperind o lungime de peste 90.000 km de falii. Faliile sunt rupturi tectonice subterane de-a lungul cărora masele de rocă se deplasează una față de cealaltă. Atunci când are loc un cutremur, de obicei, doar o secțiune a faliei se deplasează.
În principiu, cu cât suprafața fracturii din subteran este mai mare și cu cât se deplasează mai mult, cu atât cutremurul va fi mai puternic.
Regretatul Mircea Trifulescu, doctor în geologie, explica elaborat cauzele cutremurelor cu focare în România:
„Cutremurele vrâncene sunt provocate de ciocnirile între plăci: cea est-europeană (de la Carpati la Urali) – care nu este compactă și a suferit mai multe spărturi -, Placa Mării Negre, care este scufundată și Placa Moesică sau Placa Română, de la Turnu Severin până la Dunăre și de la Carpați până la Balcani, care a suferit, de asemenea, spărturi. În afară de acestea, pe teritoriul României sunt și plăci mai mici: Placa Dobrogei, care este ridicată, Placa Transilvaniei, care este prabușită și fracturată, Placa Moldovei, care este cea mai ridicată. Aceste plăci se împing, se înghesuie și, când se întâlnesc cap în cap, se ridică. Șocul, un efect cinetic, provoacă un cutremur.”
Profesor Trifulescu preciza că seismele sunt înlesnite de spărturile plăcilor. Cele mai importante si mai numeroase cutremure își au originea în zona muntoasă și subcarpatică a Curburii, în Munții Vrancei și ai Buzăului, precum și în zonele subcarpatice adiacente. Acestea sunt cutremure de adâncime subcrustală, generate în focare situate la adâncimi cuprinse între 60 si 220 de km.
Cutremurele de mare adâncime din Vrancea pot atinge magnitudini maxime de până la 7,7 grade (pe scara Richter), considera prof. Trifulescu.
„Dar mai sunt și alte zone epicentrale, favorizate de spărturi: zona Făgăraș-Câmpulung, zona Banat (pe aliniament de rupturi), Dobrogea și platforma Mării Negre (regiune prabușită, cu anomalii gravimetrice), Crișana, Maramureș, în jurul Podișului Transilvaniei – unde sunt posibile mișcări subterane vulcanice, precum și Câmpia Româna, care ține de Bazinul Getic sau Moesic”, sublinia prof. Trifulescu.
„La Zimnicea s-a ajuns la crăpături mari, placa e grav avariată. La Periș se intersectează două fracturi crustale ce constituie un focar important, pentru că este influențat de cel vrâncean și generează alt tip de mișcări seismice care se suprapun peste cele generate de Vrancea, amplificandu-le.”
Seismologii români nu exclud posibilitatea să apară un nou cutremur și în zona Banatului, după cele din zona Gorjului.
Bucureștiul, aflat pe unda de șoc, resimte puternic seismele și din cauză că este situat pe regiune de aluviuni, cu sol instabil si cu depozite de roci noi.
Însă, cu toate noile riscuri generate de schimbarea climei, profesorul Mircea Trifulescu considera că un cutremur major în România ar putea apărea numai dacă se activează marii vulcani Etna si Vezuviu. .
Totodată, prof. dr. Mircea Trifulescu sublinia că fenomene majore ce pot afecta normalitatea se pot produce din 2010, când Pamantul a intrat într-o fază scurtă de contracție, „specifică flancurilor marii oscilații a Terrei”, care se petrece o data la un an galactic (182 de milioane de ani), când Caleea Lactee se apropie de altă galaxie, mai mare, Norii lui Magellan. Atunci se produc orogeneze (modificari ale formelor de relief).
Perioadele mici de contracție provoacă dezastre în mediul uman, „dar nu sunt apocaliptice”.
„Într-un an galactic, planetele trec prin două faze, de dilatare și de contracție. În faza de dilatare avem de-a face cu o relaxare a plăcilor tectonice, iar în cea de contracție crește densitatea planetelor, iar plăcile tectonice au tendința de a se ciocni, de-a se încăleca. În momentul de fata ne aflam abia la sfârșitul primei treimi a unui an galactic, spre sfârșitul perioadei de dilatare a Terrei”, preciza prof. dr. Trifulescu.
