VIDEO Interlopul oltean Rechinu și-a blocat extrădarea din Mexic chiar dacă l-a părăsit și avocatul

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 20.07.2022 - 17:10
Interlopul oltean Rechinu a reușit să blocheze extrădarea în România chiar și fără avocat Foto: captură Youtube
Interlopul oltean Rechinu a reușit să blocheze extrădarea în România chiar și fără avocat Foto: captură Youtube

La un an de la arestarea sa în Mexic, interlopul oltean Florian Tudor, zis Rechinu, este tot în Mexic, chiar dacă inclusiv FBI a arătat că el este liderul mafiei române din Cancun. El este anchetat pentru fapte în România, Mexic și Statele Unite.

SHARE

La un an de la arestarea lui Florian Tudor, Mexicul și România nu au reușit să ajungă la un acord pentru extrădarea acestuia. Procesul său a fost blocat la Procuratura Generală din Mexic.

Citește și: VIDEO Unde merg interlopii în concediu: Nuțu Cămătaru- în Thassos, Faraonu de la Madrid - la Mamaia

Părăsit de avocat, care era și prietenul său

Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă Eddy Pérez Escobar, avocatul și prietenul lui Florian Tudor, a confirmat că nu îl va mai apăra pe oltean. El a refuzat să dea mai multe detalii despre această „despărțire”, iar acum îi spune românului doar „acea persoană”.

Citește și: VIDEO Interlopul Anaser Duduianu, urmărit internațional, concediu în Mexic: Mă uit la Sorin Oprescu

Conturile lui Pérez Escobar au fost blocate încă de anul trecut de Unitatea de Informații Financiare, care într-o operațiune comună cu Biroul Federal de Investigații (FBI), a reușit să înghețe conturile a 79 de persoane fizice acuzate de spălare de bani, crimă organizată, clonare de carduri și evaziune, toate cu legături cu mafia românească, suma totală ridicându-se la peste 25 de milioane de euro.   

Citește și: Chimistul licențiat al grupării Hell's Angels poate să cheltuie bani pentru dezvoltarea României

Când a fost arestat acum un an la solicitarea autorităților române, președintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a spus că va fi un proces rapid. Însă Rechinu a deschis mai multe procese, printre care și unul în care se plângea de mâncarea din penitenciarul Altiplano, iar rezultatul a fost că este încă în Mexic.

Citește și: Cum a plătit interlopul Oiță un asasin ca să-i ucidă partenerul ce nu voia să investească în cocaină

Surse din Ministerul Afacerilor Externe au menționat că dosarul este blocat de Procuratura Generală din Mexic care ar trebui să ia o decizie, însă aceasta întârzie, conform Milenio.

Presiuni din închisoare

Biroul Federal de Investigații (FBI) investighează rețelele de finanțare și de spălare a banilor din Mexic legate de politicienii mexicani din Quintana Roo, inclusiv Laura Lynn Fernández Piña, candidata la funcția de guvernatoare a provinciei din partea Alianței pentru Mexic.

Citește și: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux pe Litoral

n cadrul anchetei asupra mafiei românești, condusă de Florina Tudor, zis Rechinu, care operează în Riviera Maya, martori colaboratori ai FBI aflați sub protecția autorităților Statelor Unite au avertizat că, deși Tudor este încarcerat, grupul său continuă să funcționeze în Quintana Roo în rețeaua clonării cardurilor, traficului ilegal de cubanezi și traficului de femei.

Potrivit informațiilor publicate de Reforma, unul dintre martori a declarat autorităților americane că grupul condus de Tudor a folosit un intermediar cunoscut sub numele de „Capitán Marino” pentru a sprijini campaniile Laurei Fernández la alegerile pentru primarul orașului Puerto Morelos în 2016 și 2018 și a susținut și alte campanii pentru candidații Partidului Verzilor din Quintana Roo.

Ce a făcut Rechinu pentru a nu fi deportat

Gruparea condusă de Florian Tudor clona aproximativ 1000 de carduri pe zi și fura câte 200 de euro de la fiecare victimă. Asta însemna cam 20 de milioane de dolari lunar, iar prejudiciul total se ridică la 1,2 miliarde de dolari, conform FBI. 

Citește și: VIDEO Proprietățile interlopului Rechinu, păzite cu blindate de armata mexicană

Așadar, Florian Tudor are o avere impresionantă, astfel încât și-a permis să angajeze o armată de avocați care au deschis mai multe procese, contestând diferite lucruri la mai multe instanțe. Unele dintre procese au fost pierdute, altele câștigate, iar altele sunt încă pe rolul instanțelor mexicane. 

Citește și: Contesa Băncuță, în arest la domiciliu. Interlopii Neagu Sentiment și Italiano Tănase rămân închiși

O problemă juridică a fost chiar și în momentul arestării în vederea expulzării, întrucât Rechinu acesta beneficia de o decizie anterioară a unei instanțe prin care era decretată suspendarea tuturor actelor de deportarea la adresa românului.

Rechinu a deschis zeci de procese împotriva autorităților mexicane

Autoritățile române l-au dat în urmărire internaţională pe Florian Tudor la 24 martie 2021, iar acesta a fost arestat în Cancun, Mexic, la 27 mai 2021, în baza unui mandat internațional emis de autoritățile române. 

Citește și: VIDEO Interlopul Rechinu, transferat la închisoarea de maximă siguranță din care a evadat El Chapo

 

Într-o decizie din data de 27 martie 2021, parafată de Carlos Antonio Burgos Sansores, secretar al Instanței a 5-a a districtului din statul Quintana Roo, este decretată "suspendarea tutuor actelor de extrădare, deportare și delocare forțată în detrimentul lui Florian Tudor (...) Acest lucru trebuie făcut cunoscut autorităților responsabile, astfel încât acestea să o respecte în cea mai strictă responsabilitate".

De altfel, la 14 aprilie, și Julio César Ortiz Mendoza, șeful Judecătoriei a VIII-a din Cancún, provincia Quintana Roo,  hotărâse suspendarea provizorie care împiedică reținerea și deportarea lui Florian Tudor.

Citește și: EXCLUSIV Interlopul Rechinu are un ordin de suspendare a extrădării de la un judecător din Mexic

Mutat în închisoarea de unde evadase El Chapo

După arestare, la câteva zile, Florian Tudor a fost mutat în închisoarea Altiplano, din Mexico City, cunoscută pentru faptul că de acolo reușise să evadeze celebrul El Chapo. Imediat, a contestat deținerea sa în închisoarea de maximă siguranță Altiplano, însă a un judecător a calificat drept legal transferul său acolo.

Însă Florian Tudor avea deja o altă contestație depusă la o altă instanță, acolo unde plătise și o garanție. 

În iunie 2021, Antonio González García, judecătorul de circumscripție pentru drepturi și libertăți în materie penală, a acceptat procesarea solicitării depuse de Florian Tudor împotriva extrădării sale în România și i-a acordat o nouă suspendare.

Judecătorul a subliniat că inculpatul și-a ratificat cererea cu garanții, motiv pentru care suspendarea planului de extrădare  este încă în vigoare.

La 3 august 2021, Un judecător federal a emis un al treilea ordin de arestare preventivă împotriva cetățeanului român. Dar procesele nu aveau să se oprească aici. 

Florian Tudor a contestat deținerea sa în penitenciarul de maximă siguranță Altiplano, dar cererea i-a fost respinsă. Apoi a dat-o în judecată pe judecătoarea care i-a respins cererea.

La finalul lunii august un judecător federal a dispus arestarea oficială în scopul extrădării a lui Florian tudor și a stabilit că acesta rămâne detenție preventivă în închisoarea de maximă siguranță Altiplano, în statul Mexic, pe perioada procesului. 

Un judecător i-a aprobat cererea pentru a avea mai multă mâncare la închisoare

Ultima găselniță a fost să dea în judecată, în noiembrie 2021, închisoarea în care se află pentru „dieta inadecvată și rația alimentară insuficientă”. 

Drept urmare, judecătorul José Fernando García Quiroz i-a ordonat directorului închisorii să-i ofere lui Florian Tudor hrană adecvată și suficientă și a acordat un termen de 24 de ore pentru rezolvarea acestei situații. 

Citește și: Polițist înregistrat cerșind șpagă, condamnat cu suspendare pentru reintegrare. Vine pensia specială

La rândul său, directorul închisorii de maximă siguranţă a informat judecătorul că ordinul a fost deja executat.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te