Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), pompierii intervin cu 20 de autospeciale de stingere şi 3 autoscări pentru stingerea focului, dar din interior se aud explozii succesive.
Incendiul se manifestă şi în exteriorul depozitului, unde sunt depozitaţi paleţi cu marfă.
Suprafaţa afectată este estimată la 5.000 de metri pătraţi.
A fost emis un mesaj Ro-Alert, populaţia fiind sfătuită să evite zona. Sunt afectate două corpuri de clădire pe structuri uşoare.
Pompierii ISUBIF sunt sprijiniţi la intervenţia la incendiul din Voluntari și de 3 autospeciale de stingere ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Voluntari şi buldoexcavatoare.