VIDEO „Infrastructură”, în România 2023: Bătrână de 85 de ani, dusă cu roaba la ambulanță prin noroi

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 09.02.2023 - 10:47
Bătrână de 85 de ani, dusă cu roaba la ambulanță prin noroi. / Foto: voceavalcii.ro

În foarte multe localități din România, deși ne aflăm în anul 2023, majoritatea străzilor sunt din pământ și devin inpracticabile la prima ploaie sau zăpadă. Pentru a putea fi luată de ambulanță, o bătrână de 85 de ani a trebuit dusă cu roaba, iar salvarea trasă de un „4x4”.

SHARE

O familie din comuna Golești din județul Vâlcea trăiește momente de coșmar ori de câte ori plouă mai tare. Doi dintre membrii familiei sunt bolnavi și, pentru a ajunge la doctor, sunt transportați cu roaba sau căruța prin pârâul Sâmnic. Accesul la strada principală este imposibil atunci când nivelul apei crește. Nici măcar ambulanța nu poate ajunge la ei fără să fie tractată.

Citește și: FOTO Beizadeaua lui Mititelu, șmecher și la București. Blochează traficul de parcă ar fi strada lui

„Așa procedăm de fiecare dată. Cu roaba. Când e apa mai mare nici nu poate trece ambulanța. Puntea au făcut-o oamenii din zonă. Cei de la primărie au zis că nu sunt fonduri. Nu este posibilitate”, a declarat Elena Popa, o localnică, relatează voceavalcii.ro.

Autoritățile locale spun că ar fi nevoie de 300.000 de lei pentru a face măcar o punte pietonală pe drumul respectiv, dar nu au bani.

Citește și: VIDEO ElectroMOBIL, mașinuța electrică inventată de români în 1989, un bestseller în 2023?

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te