Şeful Executivului s-a aflat sâmbătă la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.
"Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA.
Citește și: Cât gaz era în conductele Nord Stream avariate în incidentul din Marea Baltică
Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor", a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.
Nicolae Ciucă a menţionat că, în contextul deplasării la Sofia, a avut o întâlnire cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat aspectele legate de operaţionalizarea acestui interconector.
"Ca atare, în acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului", a punctat el.
Citește și: Unitatea militară rusească GUGI, bănuită a fi aruncat în aer conducta Nord Stream
Şeful Executivului de la Bucureşti a menţionat că a avut şi o întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care a vorbit despre demersurile ce urmează a fi făcute pentru mărirea capacităţii de tranzit al gazelor.
"Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiul ţării noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi, de asemenea, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală", a explicat Ciucă, citat de Agerpres.
Prim-ministrul a arătat că a mai discutat cu preşedintele Bulgariei şi despre proiectele pentru asigurarea navigabilităţii pe Dunăre, dar şi despre realizarea unui al doilea pod Giurgiu - Ruse.