VIDEO Purtătorul de cuvânt al BOR, despre Iohannis: „Atitudine în răspăr cu creștinismul”

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 20.03.2019 - 18:34
Vasile Bănescu, la Trinitas, unde moderează și o emisiune
Vasile Bănescu, la Trinitas, unde moderează și o emisiune

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, a criticat, voalat, într-un comentariu publicat miercuri pe site-ul stiripesurse.ro, declarațiile recente ale președintelui Iohannis despre referendumul pentru familie.

SHARE

Bănescu nu a menționat direct numele șefului statului, dar a citat din declarațiile pe care Klaus Iohannis le-a făcut marți seară, în cadrul festivalului de filme documentare One World România. Președintele a spus că românii „le-au dat cu flit” celor care au promovat cu „un mesaj intolerant” referendumul privind modificarea definiției familiei în Constituție. Șeful statului i-a catalogat pe cei care au promovat referendumul inițiat de Coaliția pentru Familie drept „infatuați care au promovat ură”. 

Vasile Bănescu a scris, miercuri: „A jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață –  exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr (...) A-i asimila pe cei care s-au abținut să voteze, din diverse motive, la Referendumul pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă, și exact asupra riscului unei astfel de răstălmăciri a realității atrage atenția recomandarea Comisiei de la Veneția.”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, răspunzând unei întrebări adresate la festivalul de documentare despre drepturile omului, că a devenit „inamicul public numărul 1” când a pledat pentru toleranță, atunci când a apărut discuția despre referendumul inițiat de Coaliția pentru Familie (CpF).

Citește și: Familia care ne dezbină - Lupta Coaliției pentru Familie cu definiția căsătoriei

„Stat de drept fără drepturile omului nu poate să existe și aceste lucruri sunt statuate în Constituție. Cu siguranță că nu e suficient că un lucru să fie scris, trebuie și respectat și pus în practică. În această zonă, cred că societatea mai are un drum lung de parcurs, este vorba de acceptare, este vorba de educație și de toleranță. Vă amintiți când a apărut ideea cu referendumul, am devenit inamicul public numărul 1, când am spus că trebuie să fim toleranți. Cei care au promovat referendumul nu au fost toleranți. Dar românii le-au dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat ură și, așa cum se spune popular, „i-au tratat cu flit”. Românii au fost mult deasupra acelei părți a clasei politice care au promovat agresiv și cu un mesaj intolerant acel referendum”, a spus președintele Iohannis.

Citește și: De ce a eșuat referendumul

CpF milita pentru modificarea definiției familiei în Constituție, pentru ca în legea fundamentală să fie scris că familia se bazează pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Inițiativa a fost sprijinită de PSD, dar și de bisericile creștine, dintre care cea mai vocală a fost BOR.

După invalidarea referendumului CpF, în toamna anului trecut, Biserica Ortodoxă a dat vina pe Liviu Dragnea și PSD, spunând că „politizarea evenimentului, asocierea referendumului cu Liviu Dragnea, neclaritatea întrebării puse în cadrul referendumului… Nu este înfrângerea Bisericii, este a celor care s-au lăsat captivi indiferenței personale, ignorării mizei acestui referendum și manipulărilor în special din mediul online… A fost o onoare să susținem o temă civică de o asemenea amploare”. În replică, Dragnea a susținut că este „creștin-ortodox” și că se abține „cu greu” să dea un răspuns BOR. 

Tot atunci, a fost depusă în Parlament prima inițiativă pentru legalizarea parteneriatului civil, care ar putea fi încheiat atât de cuplurile heterosexuale, cât și de cuplurile gay. Inițiativa a fost anunțată, inițial, de șeful PSD, Liviu Dragnea. Ulterior, mai multe surse au declarat, pentru Newsweek România, că social-democraților li s-a transmis să nu mai sprijine proiectul de lege. 

În toamna anului trecut, și Curtea Constituțională a României (CCR) a recunoscut viața de familie a cuplurilor de același sex, în cazul unui român căsătorit cu un american (cauza Coman-Hamilton). Decizia CCR a venit după o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în același caz, în care a arătat că persoanele de același sex căsătorite se bucură de aceleași drepturi ca și persoanele căsătorite de sexe diferite, în țările membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește libera circulație. Românul Adrian Coman ceruse instanței din România să acorde dreptul de ședere soțului său, americanul Clai Hamilton, în baza căsătoriei încheiate în Belgia în 2010. 

Citește și: Decizie istorică: CCR recunoaște viața de familie în cazul românului gay căsătorit cu un american

Astfel, CCR a decis, în septembrie 2018, că „bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare”.

Luni, proiectul privind parteneriatul civil a picat la Senat, după ce toți senatorii PSD au votat „împotrivă”, și a ajuns la Camera Deputaților, care este decizională. 

Citește mai multe despre parteneriatul civil aici: 

Senatul a votat împotriva legalizării parteneriatului civil. Activiștii amenință statul cu CEDO

VIDEO Dezbaterile din Senat pe tema parteneriatului. Manda: Ziceți cât trebuie, că oricum nu trece!

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te