VIDEO S-a urcat la volan fără permis, a ieșit pe autostradă, a omorât doi oameni și a rănit cinci

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 26.02.2021 - 08:43
Un accident soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, produs joi seară pe autostradă, în judeţul Arad. / Foto: agerpres.ro
Un accident soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, produs joi seară pe autostradă, în judeţul Arad. / Foto: agerpres.ro

Un accident soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, produs joi seară pe autostradă, în judeţul Arad, a fost provocat de un tânăr de 29 de ani care nu avea permis de conducere, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

SHARE

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe A1, la kilometrul 526, pe sensul de mers Timişoara - Arad. Au fost implicate două autoturisme, în unul dintre acestea aflându-se şapte persoane, iar în celălalt o persoană.

A pierdut controlul și a intrat în parapet

Şoferul primului autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul median. Maşina a luat foc, iar ulterior a fost izbită de autoturismul în care se aflau şapte persoane şi care mergea în aceeaşi direcţie.

Citește și:

Burleanu (FRF): Euro 2020 va avea loc anul acesta. Singura incertitudine: spectatorii

"La faţa locului au decedat două persoane: un minor de aproximativ 3 ani şi un bărbat de 45 de ani. Alte cinci persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dintre care trei minori, cu vârste între 2 şi 14 ani, şi doi adulţi, de 20 şi 29 de ani", arată IPJ.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Conducătorii autoturismelor au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totuşi, în urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul care conducea primul autoturism, în vârstă de 29 de ani, din Arad, nu deţine permis de conducere.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

În urma accidentului, traficul pe A1 a fost blocat aproximativ două ore, fiind deviat pe la nodul rutier din Seceani spre DN 69. 

Citește și:

Șoșoacă era prea puțin: veni și Terheș! De ce Antena face reclamă marghioalei și răspopitului

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te