Mii de fiole și pastile dopante au fost descoperite de polițiștii de frontieră. Acestea erau trimise din Bulgaria în România cu o firmă de curierat.
Acestea au fost confiscare. Pe piața din România ar fi valorat 165.000 de lei.
Substanțe dopante periculoase, confiscate la graniță. Erau trimise cu un curier din Bulgaria
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit în urma controlului efectuat asupra unei autoutilitare ce efectua curse în regim de curierat, disimulate în interiorul a trei cutii din carton, 1.400 fiole și 17.520 de pastile dopante cu grad mare de risc, în valoare de peste 165.000 lei.
În data de 09.10.2024, în jurul orei 07.30, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră o autoutilitară, cu număr specific de Bulgaria, care circula în regim de curierat, încărcată cu colete din Bulgaria pentru România, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 58 de ani.
Citește și: Cum treceau migranții arabi, prin România, în vestul Europei? A fost spartă rețeaua de traficanți
Cu această ocazie, în urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, au fost descoperite 3 cutii din carton ce conțineau cantitatea de 1.400 de fiole și 17.520 de pastile dopante cu grad mare de risc.
Bunurile, aflate pe lista de anabolizante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008, estimate la o valoare de peste 165.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Citește și: Şofer bulgar, cercetat după ce a încercat să introducă în România 14.800 de ţigarete
Șoferului i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet, a transmis Poliția de Frontieră.