De aproximativ o săptămână, șase laboratoare ale Facultății de Medicină din cadrul UMF "Carol Davila" din București au fost transformate într-o mică uzină în care peste 60 de studenți mediciniști și politehniști, prin rotație și distribuiți pe grupuri mici, sunt angrenați în producerea a aproximativ 1.000 de viziere în fiecare zi.
Aceștia au la dispoziție 55 de imprimante 3D care funcționează folosind tehnologia FDM (Fused Deposition Modelling). Proiectul se va derula pe toată perioada crizei generată de COVID-19 și va fi coordonat și monitorizat de către Rectorul UMF "Carol Davila", prof. dr. Viorel Jinga, precum și de decanul Facultății de Medicină a UMF, prof. dr. Cătălin Cârstoiu.
În cadrul proiectului lucrează 52 de voluntari, membri ai Societății Studenților în Medicină din București, alături de 10 studenți din cadrul Universității Politehnica din București, care supervizează procesul de printare și asamblare al vizierelor, respectând normele de siguranță impuse de contextul actual.
"Studenții vor să ajute și își pun la dispoziție timpul, energia și aptitudinile pentru a le oferi protecție viitorilor lor colegi din sistemul medical. În contextul actual, Societatea Studenților în Medicină din București realizează toate demersurile disponibile pentru sprijini activitatea personalului medical și auxiliar din spitale, expuși in permanență riscului de infectare cu SARS-CoV-2. Medicii aflați în prima linie sunt mentorii noștri, prietenii noștri sau chiar familia noastră și asta ne motivează și mai mult să muncim pentru ei. Ne dorim să acoperim cât mai multe cereri. Astfel, vom pune la dispoziție, pe paginile de social media ale Societății Studenților în Medicină din București, precum și pe site-ul ssmb.ro, un formular electronic prin care se pot face solicitări pentru viziere", spune Adrian Păun, coordonatorul voluntarilor de la Societatea Studenților în Medicină din București.
Dispozitivele sunt alcătuite din două piese separate, ramă și ecran protector, asamblate manual. Rama vizierei este alcătuită integral din PLA/PETG/PET iar ecranul protector este un film PVC.
Vizierele asigură o barieră fizică împotriva fluidelor sau picăturilor Flügge potențial contaminate cu COVID-19. Protecția mucoaselor conjunctivale, nazale și bucale reprezintă una dintre măsurile de precauție standard împotriva virusurilor cu transmitere aeriană (precum și în contextul epidemiologic actual).
Zilnic, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila sunt produse 1.000 de astfel de echipamente de protecție. În ultima săptămână au fost produse în total 5.000, care au fost donate către 15 spitale din București, mai exact către 21 de secții.
Întregul proces de producție se desfășoară sub atenta supraveghere a unui reprezentant din cadrul Asociației Medicale Române de Biomodelare 3D, care este disponibil pentru a răspunde tuturor nelămuririlor sau întrebărilor voluntarilor.