Candidații cu păr mare trebuie să și-l prindă! Duminică, 21 iulie, cei 1.738 de candidați înscriși la concursul de admitere scris de la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Gr.T.Popa” din Iași (UMF), sesiunea iulie 2024, vor susține testul grilă cu durata de 3 ore.
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti anunţă că 4.204 candidaţi s-au înscris pentru examenul de admitere care va avea loc sâmbătă, acesta fiind un nou record.
Patru studenți români de la UMF Iași au fost premiați într-o competiție la Stanford University. Au fost cei mai buni la estimarea duratei de timp necesară pentru ca pacienţii să primească diagnosticul de cancer metastatic.
Un medic celebru ar putea rămâne fără titlul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale. Spitalul pe care l-a condus timp de 25 de ani a cerut retragerea titlului. Motivul ar fi reprezentat de perfomanțele academice slabe ale medicului Cristian Ioan Stoica.
Un dosar de șpagă încasată la UMF Iași s-a încheiat doar cu o condamnare simbolică. Iată ce a decis instanța.