Înălțarea Sfintei Cruci 2023 este sărbătorită pe data de 14 septembrie în calendarul ortodox. Ce este bine să dai de pomană în această zi importantă pentru toți credincioșii.
Cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.
Data de 14 septembrie amintește de două evenimente de o importanță istorică și simbolică deosebită din viața Bisericii de după Edictul de toleranță de la Mediolanum, conform kanald.ro
Este vorba despre descoperirea Lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul de către Sfânta Împărăteasă Elena, în anul 326, și aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la 14 septembrie 630.
Noi cinstim Sfânta Cruce conform teologiei ortodoxe, pentru că prin Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos pe ea a sfinţit-o cu scump Sângele Său şi ne-a mântuit.
„Cinstind Crucea, Îl cinstim de fapt pe Cel ce S-a răstignit pe ea, pe Hristos”, după cum mărturiseşte Cuviosul Iosif Vatopedinul.
Ce se dă de pomană de Ziua Crucii
De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci sunt legate numeroase tradiții. În popor, în această zi se fac prognoze meteorologice și agrare și se culeg plante de leac.
De Ziua Crucii, la biserică se sfințesc busuiocul, menta, maghiranul și cimbrul, considerate plante magice în tradiția populară, datorită puterilor lor de vindecare a anumitor boli.
Se crede că aceste plante sfințite cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci îi vor apăra pe credincioși de boli și de rele și vor aduce spor în case și gospodării.
Citește și: Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare din postul Crăciunului. E dezlegare la pește
În tradiția populară, la data de 14 septembrie, se cinstesc Moșii de Ziua Crucii, iar creștinii țin post și fac pomeni pentru sufletele celor adormiți.
De Ziua Crucii se crede că cerurile se deschid și sufletele morților vin acasă pentru a primi ofrande bogate în alimente și băutură.
Cele care îndeplinesc ritualul sunt femeile. Acestea, după slujba de la biserică, împart pentru sufletele moșilor ulcele noi, pline cu apă curată sau miere, pe care le împodobesc cu fir roșu și le acoperă cu un colăcel, alături de care dau și o lumânare de ceară.