Vești importante pentru șoferi. Ce se întâmplă cu RCA de la 1 ianuarie? Decizia stă la guvern. Plafonarea asigurărilor auto obligatorii ar trebui să expire la finalul acestui an.
Însă, printr-un proiect de hotărâre pus marți în dezbatere publică, Executivul propune prelungirea plafonării prețului polițelor RCA până la final de martie 2025.
Vești importante pentru șoferi. Ce se întâmplă cu RCA de la 1 ianuarie? Decizia stă la guvern
Plafonarea prețurilor RCA se prelungește cu trei luni și se menține "până la data de 31 martie 2025", conform unui proiect de HG aflat în dezbatere la Ministerul Finanțelor.
Prelungirea plafonării prețului RCA e programată să intre în vigoare la 1 ianuarie.
Citește și: Euroins reintră pe piaţa românească, după ce a lăsat o gaură de 4.000.000.000 de lei
Prețurile RCA sunt plafonate din primăvara anului 2023, măsură luată de Guvern pentru a opri creșterea prețurilor, după falimentul demarat la Euroins, fostul lider RCA cu peste 3 milioane de șoferi asigurați la momentul retragerii licenței.
Apoi, în decembrie 2023, s-a stabilit prelungirea plafonării RCA cu 6 luni. Apoi, prin HG 1.191/2024, s-a stabilit că prețurile RCA se mențin la același nivel "până la data de 31 decembrie 2024".
În același timp, pentru ca prețurile plătite de șoferi să fie cât mai mici, comisioanele de distribuție a polițelor RCA vor fi limitate, ca și până acum, la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție, tot până în vara viitoare.
Citește și: Service-uri auto care fac reparații pe RCA, verificate de Consiliul Concurenței
Pentru nerespectarea regulilor cuprinse în hotărâre, respectiv depășirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite și practicarea unui comision de distribuție mai mare decât cel amintit mai sus, asigurătorii pot primi amenzi de până la 50.000 de lei, scrie avocatnet.ro.