Interlopul Mihai Moldovan, zis Calu, a fost proxenet șef în Tenerife ani de zile. Autoritățile române și cele spaniole au reușit să-l trimită în judecată. Între timp, Calu a fost prins în flagrant cu cocaină, așa că a ajuns iar după gratii,
Alianța Național Creștină și-a anunțat lansarea, Formațiunea este condusă de un fost senator al Partidul Democart Liberal, în perioada 2008-2012.
Un bărbat s-a apropiat de o mașină parcată, a deschis bușonul de la rezervor, a turnat zahăr, apoi s-a dus pe partea cealaltă și a tăiat două cauciucuri, dar totul a fost filmat. Proprietarul a anunțat că de o recompensă de 500 de euro celui care îi dă informații despre făptaș.
Jean, un recidivist româno-marocan, a băut mai multe beri, a faăcut un live pe Facebook și apoi a luat un cocktail Molotov și l-a aruncat în sediul Poliției Huedin. Ușa de la intare a ars, dar a fost stinsă cu extinctorul de polițiști, iar Jean riscă 12 ani de închisoare,
Moartea prematură a îndrăgitei cântăreațe de muzică populară, Ileana Sărăroiu a dat năaștere, la acea vreme, unui zvon macabru conform căruia ar fi fost îngropată de vie, în moarte clinică, s-ar fi trezit și ar fi încercat să deschidă capacul sicriului. Ce s-a întamplat de fapt.