Pensionarii vor primi anual câte o creștere a veniturilor pe baza noii formule de calcul din legea pensiilor. În următoarele șase luni vor fi două creșteri, conform datelor primite de la Casa Națională de Pensii.
Un studiu de prevalenţă realizat la nivel regional pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani a relevat că aproape 24% dintre aceştia aveau simptome de "comportament problematic" în ceea ce priveşte jocul de noroc
Acuzaţii de corupţie şi fals la primărie, într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Primarul, adjunctul său, secretarul instituţiei şi un consilier au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Toţi patru sunt acuzaţi că ar fi fraudat alegerile din 9 iunie.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în acest moment România nu are nicio problemă în ceea ce priveşte securitatea alimentară, având în vedere, între altele, şi investiţiile din ultimul an făcute în sistemele de irigaţii.
Cine sunt cei 1.200.000 pensionari ce nu pot trăi cu pensia recalculată? Spune Șeful Casei de Pensii. Recalcularea nu va veni cu vești bune pentru toți pensionarii din România deoarece o mare parte din ei nu vor primi niciun ban în plus de la 1 septembrie.