Un român a fost călcat de mascați, oprit de zeci de ori la vamă și arestat, după ce un grup de infractori i-a furat identitatea pentru a face infracțiuni prin toată Europa în numele lui. Românului i s-a sugerat să-și schimbe numele.
Interlopul Bogdan Negrei, zis Crețu, care a stropit o fată cu benzină apoi i-a dat foc în Austria, pentru că nu-i plătise o taxă de protecție. Deși are o condamnare de 20 de ani din care a executat puțin peste jumătate, interlopul a tot solicitat eliberarea condiționată.
Modificările la planul de pensii militare care au avut loc în perioada 2015-2019 sunt de aşteptat să aibă un impact pe termen lung, având ca rezultat scăderea treptată a cheltuielilor cu pensiile militare ca pondere din PIB.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a arătat care este adăpostul său temporar unde locuiește de la începutul războiului.
În urma impactului, şoferul mașinii de poliție şi un pasager, dar şi două persoane aflate în autoturism, printre care și un copil de 10 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.