Interlopul Crețu, care a stropit o femeie cu benzină și i-a dat foc în Austria, e liber iar. Conform procurorilor, femeia a ars timp de 30 şi 60 de secunde, până când şi-a aruncat o geacă pe faţă şi s-a trântit pe jos.
Interlopul a solicitat în numeroase rânduri eliberarea condiționată. Anul trecut, Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin a propus eliberarea lui, iar până la urmă a și obținut-o, chiar dacă executase puțin peste jumătate din pedeapsa de 20 de ani. Contestația procurorilor a fost respinsă de Tribunalul Mehedinți.
În rechizitoriul faptei de tentativă de omor se arată că Bogdan Negrei a stropit cu benzină o femeie în faţa unei discoteci din Viena.
Interlopul Crețu, a stropit o femeie cu benzină și i-a dat foc în Austria
Incendierea a avut loc în mai 2010, în faţa unui club din cartierul „roşu” al capitalei Austriei.
Adrian Bogdan Negrei a cerut o taxă de protecţie de 3.000 de euro de la o lucrătoare sexuală româncă în vârstă de 36 de ani. Femeia a refuzat să plătească, iar „Creţu” l-a pus pe Nico Negrei să-i ardă părul cu o brichetă.
Citește și: VIDEO Florin Salam a cântat la Milano la concertul organizat de Mircea Nebunu, dat în urmărire
Apoi, l-a trimis pe şofer să aducă benzină din maşină, într-un pahar. A aruncat benzina în faţa femeii şi i-a dat foc.
Citește și: Interlopul Bălănel, care a umilit și a lovit o polițistă DIICOT într-un club, spor de pedeapsă
Conform procurorilor, femeia a ars timp de 30 şi 60 de secunde, până când şi-a aruncat o geacă pe faţă şi s-a trântit pe jos. Femeia a fost internată în stare gravă la o clinică din Viena şi a stat la terapie intensivă timp de două săptămâni şi jumătate.
Citește și: VIDEO Fuego și Irina Loghin au cântat, pensionarii s-au revoltat. O doamnă s-a ales cu mâna ruptă
„Creţu” a fost dat în urmărire generală şi a fost prins de unitatea specială de poliţie Cobra, la o lună de la incident.
Iniţial, procurorii au încadrat fapta la vătămare corporală gravă, însă în urma anchetei au schimbat-o la tentativă de omor. Pentru faptele comise, judecătorii l-au condamnat pe Adrian Bogdan Negrei la pedeapsa maximă, 20 de ani de închisoare.
Presa din Austria l-a numit pe Bogdan Negrei „Mafiotul roşu”, pentru faptul că a dus la Viena şi în mai multe oraşe austriece sute de românce, pe care le teroriza cu taxe de protecţie.
Românul a negat toate acuzaţiile care i se aduc, spunând că este nevinovat şi că pătimeşte doar pentru că s-a aflat la faţa locului în momentul atacului.
„Creţu” a avut de-a face şi cu poliţia din Olanda. În 2009, el a fost arestat în oraşul Alkmaar, pentru că a ameninţat că îi taie mâna unei prostituate care a refuzat să-i plătească taxa de protecţie.
În 2017, a mai primit de la Judecătoria Cluj Napoca, încă doi ani și două luni, pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere, vătămare corporală și fugă de la locul accidentului.
A lovit o persoană cu mașina și a fugit de la locul accidentului
În 2019, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au decis să suplimenteze pedeapsa primită de Bogdan Negrei, zis Crețu, acuzat de părăsirea locului accidentului.
Această pedeapsă a venit în completarea celei care îl condamnă pe Negrei la 20 de ani de închisoare pentru fapta de la Viena.
Citește și: Interlopul Frumușelu, care și-a bătut partenerul cu ranga, a fugit cu o borseta cu 18.000 de lei
În 2009, Negrei a accidentat o persoană și a fugit de la locul accidentului. El a fost ajutat de poliţistul Lucian Brehar, care a muşamalizat evenimentul. Însă, fostul om al legii a scăpat de pedeapsă prin intervenția prescripției.
Potrivit actelor de la dosar, la datele de 24 august 2008, 5 martie 2009 şi 11 martie 2009 a condus un autoturism pe drumurile publice din localitatea Cluj Napoca, fără a poseda permis de conducere.
La data de 5 martie 2009, conducând un autoturism pe drumurile publice din localitatea Cluj Napoca, în condiţiile mai sus arătate, adică fără a poseda permis de conducere, a accidentat pe trecerea de pietoni pe partea vătămată Vârlan Florinel Constantin, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 25-30 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.