Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat pe Facebook că a fost confirmat pozitiv pentru COVID-19. El precizează că nu știe cum a contractat virusul.
Postul de televiziune B1 TV va difuza, în premieră și în exclusivitate în România, documentarul „Președintele Biden”, în seara de vineri, 15 ianuarie, de la ora 22.00.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a lui Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Mihaela Buzărnescu, singura jucătoare din România rămasă în calificări, a ratat prezența pe tabloul principal de la Australian Open, primul Grand Slam al anului 2021. A fost învinsă în trei seturi.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul va adopta OUG privind organizarea centrelor de vaccinare și plata personalului medico-sanitar într-o nouă ședință, vineri, însă a dat de înțeles că actul normarmativ nu va acoperi în întregime costurile de amenajare a centrelor.