Pentru primul său an fără Lewis Hamilton, care va pleca la Ferrari în sezonul următor, echipa Mercedes a optat pentru o abordare tânără prin promovarea lui Kimi Antonelli alături de George Russell.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, avertizări Cod galben, Cod portocaliu şi Cod roşu de inundaţii, ce vizează râurile din Dobrogea, până duminică seara.
Sâmbăta are loc Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), iar vineri au fost antrenamente, adică preambulul spectacolului aerian ajuns la cea de-a 14-a ediţie, dedicată celebrării a 20 de ani de la aderarea României la NATO.
România schimbă legea ca să poată dona un sistem Patriot către Ucraina. Ne-a costat 1.000.000.000$. Ministerul Apărării Naționale a pus în dezbatere publică un proiect de lege care după aprobare îi va permite să doneze un sistem PATRIOT Ucrainei.
Forțele americane sunt pregătite cu o „gamă de opțiuni” pentru a face față actelor de agresiune tot mai mari din disputata Mare a Chinei de Sud, dacă li se va ordona să le efectueze în comun și după consultări cu aliatul Filipine.