În lupta cu zgomotul produs de traficul auto, potrivit unui proiect, Primăria Capitalei vrea să interzică în București, pe timpul nopții, circulația mașinilor și motocicletelor care pocnesc din tobe, care produc zgomot peste 95 dB(A). Amenda poate ajunge și la 5.000 de lei.
O femeie de 45 de ani a fost depistată beată criță la volan în localitatea Praxia, județul Suceava, după un apel la 112. Cineva a sunat la numărul de urgență și a anunțat că o mașină mergea haotic pe DN 15C.
Doi elevi de clasa a X-a de la Liceul Traian din Constanța au uimit juriul la Olimpiada de inovare și creație digitală, desfășurată la Focșani, cu AutoDriver, prototipul la scară a ceea ce ar putea fi prima mașină autonomă românească.
Fostul lider al PNL, senatorul Florin Cîţu, afirmă că, atâta timp cât a fost preşedinte al PNL, s-a opus tuturor încercărilor, constante şi agresive, ale PSD de a impune taxe mai mari şi măsuri care distrug economia. Și subliniază că cifrele arată că a avut dreptate.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost găsit mort în propria locuința, în propriul pat. A fost înjunghiat de mai multe ori la nivelul scalpului, feţei și gâtului. Tatăl său de 80 de ani ar fi recunoscut crima.