NHTSA, Autoritatea de reglementare a siguranţei auto din SUA, iniţiază două investigaţii asupra Ford Motor, privind două rechemări de vehicule, la câteva zile după impunerea unei amenzi de 165 de milioane de dolari, transmite News.ro, citând CNBC.
Citește și: Stellantis cheamă în service 1,46 milioane de mașini pentru probleme la frâne
Amendă uriașă, de 165.000.000$, și două anchete deschise pe numele Ford în SUA. Care sunt problemele
Instituţia a declarat că a iniţiat o investigaţie referitoare la rechemarea aproximativ 112.567 de SUV-uri Ford, legată de o problemă cu retractoarele centurilor de siguranţă, transmite Reuters.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a declarat că a primit trei plângeri, privind o desfăşurare involuntară a dispozitivului de pretensionare a retractorului centurii de siguranţă.
Citește și: Amendă uriașă, de 10 MILIOANE, pentru un service auto care „aranja” mașinile. Ce făcea exact
Plângerile se refereau la un sunet puternic, care a fost urmat imediat de strângerea rapidă a centurii de siguranţă şi de menţinerea în poziţia blocată, a adăugat instituţia.
Compania a spus că lucrează cu NHTSA pentru a-i susţine investigaţia, care acoperă Ford Expedition şi omologul său de lux, Lincoln Navigator, din modelul anilor 2019-2020.
NHTSA a declarat că a deschis, de asemenea, o altă investigaţie asupra Ford, care acoperă 456.565 de vehicule, din cauza unei pierderi de a puterii motoare şi a unei defecţiuni a sistemului electric.
Investigaţia acoperă SUV-urile crossover Bronco Sport şi pick-up-urile Maverick de la Ford, care se bazează pe aceeaşi platformă, din modelul anilor 2021-2024.
Citește și: VIDEO O Tesla pe pilot automat ucide o căprioară. Ciudăţenie la programarea service-ului maşinii
NHTSA a declarat săptămâna trecută că Ford a fost de acord cu o sancţiune civilă de 165 de milioane de dolari, în urma unei investigaţii guvernamentale care a constatat că producătorul auto nu a rechemat în timp util vehiculele cu camere retrovizoare defecte.
Sancţiunea a fost în legătură cu o investigaţie deschisă de autoritatea de reglementare după ce Ford a rechemat în 2020 un număr de 620.246 de vehicule pentru o problemă cu camera din spate, pentru a determina dacă producătorul auto a rechemat vehiculele în timp util.
Ford a extins această rechemare în 2022 şi în martie a adăugat aproximativ 24.000 de vehicule.