Putin în alertă după ce ucrainenii au cucerit 1.000 km. Tehnici de luptă ale militarilor Kievului. Invazia ucraineană din Kursk a surprins pe toată lumea, dar probabil cel mai mult a fost luat pe nepregătite chiar Vladimir Putin.
Polonia a semnat un contract prin care își va fabrica singură 48 de lansatoare de rachete antiaeriene de concepție americană Patriot. Concret, este vorba de şase baterii, menite să consolideze apărarea acestei ţări, conform defence24.pl.
România își va putea finanța achizițiile militare din Statele Unite printr-o serie de împrumuturi acordate chiat de guvernul american prin programul FMF (Foreign Military Financing – Finanțare Militară Externă).
Ucraina a declarat luni că nu a văzut niciun semn de intensificare a prezenţei forţelor belaruse lângă graniţa lor, contrazicând declaraţia Minskului conform căreia ar fi trimis mai multe trupe în zonă, relatează Reuters.
Secretarul american al apărărării, Lloyd Austin, a ordonat portavionului USS Abraham Lincoln să-şi "accelereze" deplasarea către Orientul Mijlociu, pe fondul intensificării temerilor privind o extindere în regiune a războiuluihttps:/ dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas.