Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui, primului ministru şi ministrului Justiţiei în care cere să se facă dreptate în Dosarul Revoluţiei.
Marile reţele comerciale vor avea un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie-3 mai.
Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, a apreciat că numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat, iar alţii pot dovedi că au trecut prin boală.
Președintele României, Klaus Iohannis arată că NATO a avut un rol important şi în privinţa gestionării pandemiei de COVID-19, prin punerea la dispoziţia aliaţilor a mijloacelor şi a instrumentelor sale.
O nuntă care avea loc în hotelul lui Ștefan Mandachi din Suceava a fost întreruptă de polițiști. La eveniment participau în jur de 150 de invitați. Proprietarul spune însă că toate condițiile legale erau întrunite, spațiul ocupat fiind de 26%.