Termenul până la care poate fi depusă Declarația privind beneficiarul real pentru asociații și fundații a fost prelungit până la 1 noiembrie, a anunțat, marți, Ministerul Justiției.
Noul coronavirus se transmite din ce în ce mai repede, iar pacienții care ajung în ATI au vârste din ce în ce mai mici. În secția de terapie intensivă a spitalului COVID din Bârlad două paciente stau în șezut de o săptămână.
Medicii au confirmat că un pacient din Olanda şi altul din Belgia s-au reinfectat cu noul coronavirus, a anunţat marţi postul public olandez de radio şi televiziune (NOS), citând doi experţi în virusologie, informează Reuters.
În contextul racolărilor de primari PSD de către PNL, liderul USRPLUS, Dan Barna a avertizat că formaţiunea sa nu ia în calcul „în nici un scenariu” ideea de a guverna după alegeri alături de „oameni care până nu demult l-au susţinut pe Liviu Dragnea”.
Distribuirea unui vaccin anti-COVID înainte ca eficiența acestuia să fie dovedită este o idee proastă care ar putea pune în pericol şi testarea altor vaccinuri, a declarat medicul american Anthony Fauci, citat de CNN.