15 ani fără Ștefan Iordache. Ultimele cuvinte, cutremurătoare: „Da, mi-e frică”. Și un mare regret

DE Alex Darvari | Actualizat: 14.09.2023 - 11:49
Actorul Ștefan Iordache - Facebook / Studiourile Buftea
Actorul Ștefan Iordache - Facebook / Studiourile Buftea
Actorul Ștefan Iordache - Facebook / Studiourile Buftea
Actorul Ștefan Iordache - Facebook / Studiourile Buftea

Actorul Ștefan Iordache s-a stins în urmă cu exact 15 ani, în 14 septembrie 2008. Unul din cei mai mari actori români a murit cu un mare regret și cu dorința de a fi înmormântat într-un loc unde își poate vedea casa.

SHARE
E greu de crezut dar au trecut 15 ani de la moartea actorului Ștefan Iordache. Pe 14 septembrie 2008, într-un spital din Viena, Ştefan Iordache murea la doar 67 de ani.
 

15 ani fără Ștefan Iordache. Ultimele cuvinte, cutremurătoare: „Da, mi-e frică” și un mare regret

 
Ştefan Iordache, cel care a fost Prinţul negru, Hamlet, Richard al III-lea, Petrini din „cel mia ioubit dintre pământeni” dispărea pentru totdeauna, în ziua Sfintei Cruci. A murit la mii de kilometri departe de casa lui de la Gruiu pe care o evocase cu puțin înainte de moarte, ca într-un testament.

,,Da, mi-e frică...

 Sunt creştin-ortodox, vă rog frumos, aprindeţi-mi o lumânare!
 
Mulţi oameni îşi doresc să moară în somn. Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt. Am să plec, totuşi, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. 
Acum, îmi dau seama că aş fi avut timp şi pentru artă, şi pentru copil. Dar e prea târziu. Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simţi şi mai bine mângâierea apei şi mângâierea Soarelui.. să fiu înmormântat într-un loc înalt ca să-mi văd căsuța, sub un plop care să tină umbră vara și, toamna, să-și lase frunzele pe mormânt. Să nu-mi măturați frunzele...", spunea Iordache.

A vrut să se facă medic

Ștefan Iordache s-a născut la 3 februarie 1941, la Bucureşti, însă şi-a pterecut primii ani din viaţă la Calafat, în județul Dolj, oraş în care locuiau bunicii din partea mamei.

S-a mutat apoi, alături de părinţii săi, Elena, casnică, şi Traian, un croitor de lux,  la Bucureşti, locuind timp de mai mulţi ani în cartierul Rahova, pe care îl considera adevărata sa „patrie“.

În primii ani de şcoală, părinţii săi – o familie de oameni simpli – şi-au dorit ca fiul lor să înveţe foarte bine, cel mic excelând la matematică și științele exacte.

În liceu, Ştefan Iordache s-a pregătit să devină medic, însă la vârsta de 16 ani, în 1958, a picat examenul la Facultatea de Medicină.

A fost, apoi, inclus în brigada artistică a unei cooperative, iar în 1959, a intrat ultimul la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa lui Dinu Negreanu.

A debutat în filmul „Străinul”.

Iubirea imposibilă. Irina Petrescu

Actorul a mărturisit că a iubit-o pe actrița Irina Petrescu.

„Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: «Cum îţi imaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?» Dădusem probe pentru filmul «Duminică la ora şase». Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul regizorului să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord”, spunea actorul.

Citește și: Actrița ce a făcut din Iordache un „derbedeu”. Adrian Pintea, în patima alcoolului după despărțire

Și marea iubire

Ștefan Iordache își va găsi liniștea alături de Mihaela Tonițza, căreia i-a fost „şi soţ, şi iubit, şi fiu" timp de 40 de ani. Mihaela nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate.

Regizorul Dinu Cernescu susține că soția lui Ștefan Iordache ar fi refuzat să se trateze de rinichi pentru a fi mai repede aproape de Iordache care murise în 2008. 

La înmormântarea lui Ştefan Iordache, din 14 septembrie 2008, la cimitirul din comuna Gruiu, pe coroana din partea soţiei sale, Michaela Tonitza Iordache, scria doar atât: „Aşteaptă-mă!". Actorul Ştefan Iordache, bărbatul care mărturisea că i-a fost Michaelei „şi soţ, şi iubit, şi fiu" timp de 40 de ani, nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate.

Mihaela Tonitza Iordache s-a stins, la 67 de ani, pe 13 martie 2010.

Roluri uriașe în cinema

Ştefan Iordache a făcut roluri memorabile în „Ediţie specială“, în regia lui Mircea Daneliuc, prducţie 1980, în care a jucat alături de Mircea Albulescu, apoi în „De ce trag clopotele, Mitică?“, realizat de Lucian Pintilie, în 1981, în care a jucat alături de Mariana Mihuț, Petrică Gheorghiu şi Victor Rebengiuc, sau în „Glissando“ (personajul Ion Teodorescu), lansat în 1985, peliculă ce a făcut furori în epocă, în regia aceluiaşi Mircea Daneliuc, în care a jucat alături de Tora Vasilescu, Ioan Fiscuteanu, Constantin Dinulescu sau Camelia Zorlescu.

De asemenea, el a fost admirat în „Hotel de lux“, „Concurs“, sau „Noiembrie, ultimul bal“, în regia lui Dan Piţa, film lansat în 1989, al cărui titlu a fost considerat o prevestire a căderii comunismului.

Ştefan Iordache a fost profesorul universitar Victor Petrini, în „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), în regia lui Şerban Marinescu

Citește și: Soția la moartea lui Ștefan Iordache: Așteaptă-mă. Bolnavă, refuză îngrijirea. Îl urmează după un an

s

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te