Ion Mihalache a fost ministru în mai multe guverne în perioada interbelică. A fost președinte al Partidului Țărănesc, vice-președinte și președinte (21 noiembrie 1933 - 23 noiembrie 1937) al Partidului Național-Țărănesc.

5 februarie. A murit Ion Mihalache, la 80 ani, în pușcărie. Arestat, după o înscenare a comuniștilor

Ion Mihalache, învăţător şi om politic, lider al Partidului Naţional-Ţărănesc (PNŢ), s-a născut la 18 februarie 1882, la Topoloveni, judeţul Muscel (azi, judeţul Argeş). A urmat cursurile Şcolii normale din Câmpulung-Muscel, devenind învăţător. În perioada cât a profesat ca învăţător a condus reviste şi publicaţii pedagogice.

Citește și: Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“

S-a lansat în politică în calitate de preşedinte al Asociaţiei generale a învăţătorilor, în 1914, după cum se menţionează în lucrarea "Guverne şi guvernanţi (1916-1938)", autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Ed. Silex, Bucureşti, 1996). A participat la Războiul de Întregire Naţională (1916-1918), fiind decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" şi înaintat la gradul de căpitan.

Citește și: CALENDAR 12 - 18 IULIE - Afacerea Tămădău, pretextul comuniștilor pentru lichidarea PNȚ

La 5 decembrie 1918, la Bucureşti, un grup de învăţători, preoţi şi ţărani în frunte cu Ion Mihalache, a pus bazele Partidului Ţărănesc. Procesul-verbal de constituire a partidului consemna că acesta era "un partid nou, cu structură socială ţărănească - ţărănimea organizată politiceşte. Cu program care să fie expresia nevoilor ei văzute în lumina timpului şi potrivit cerinţelor neamului românesc unit (...)", indică lucrarea "Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc", autor Ioan Scurtu (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994). Ion Mihalache a devenit deputat în 1919, iar în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod a deţinut portofoliul de ministru al Agriculturii şi Domeniilor (16 decembrie 1919 - 12 martie 1920), arată Agerpres.

Partidul Ţărănesc privea cu interes organizaţiile politice din provinciile unite cu ţara în 1918, iar dintre aceste partide o atenţie specială a fost acordată Partidului Naţional Român din Transilvania. În urma unor tratative, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, liderii celor două partide, au ajuns, spre jumătatea lunii septembrie 1926, la un acord care prevedea fuziunea Partidului Naţional cu Partidul Ţărănesc, sub numele de Partidul Naţional-Ţărănesc. ("Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994).

Ministru în mai multe guverne

Congresul Partidului Naţional, desfăşurat la 10 octombrie 1926 în sala "Transilvania" din Bucureşti, a aprobat cu aclamaţii fuziunea, principiile generale, programul şi statutul Partidului Naţional-Ţărănesc.
Simultan a avut loc, în sala "Amiciţia" din Bucureşti, Congresul Partidului Ţărănesc, în cadrul căruia Ion Mihalache a afirmat că în programul Partidului Naţional-Ţărănesc "nu există absolut nimic care să contrazică programul Partidului Ţărănesc" şi că partidul fuzionat "merge către aceeaşi ţintă şi cu aceleaşi mijloace de luptă cu Partidul Ţărănesc". În urma fuziunii, Ion Mihalache a fost ales vicepreşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc. A fost în continuare deputat, apoi senator.

În timpul guvernărilor naţional-ţărăniste, Ion Mihalache a fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor (10 noiembrie 1928 - 6 iunie 1930; 7 - 8 iunie 1930; 13 iunie - 8 octombrie 1930) şi ministru de Interne (10 octombrie 1930 - 4 aprilie 1931; 11 august - 17 octombrie 1932; 20 octombrie 1932- 8 ianuarie 1933), potrivit lucrării "Guverne şi guvernanţi (1916-1938)", autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Ed. Silex, Bucureşti, 1996).

Ion Mihalache a fost preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc în perioada 21 noiembrie 1933 - 23 noiembrie 1937. La 17 aprilie 1940 a fost numit consilier regal, dar în scurt timp, la 26 iunie 1940, şi-a dat demisia.

Împotriva comuniștilor

După cel de-al Doilea Război Mondial, Ion Mihalache s-a opus satelizării României de către URSS şi comunismului susţinut de trupele bolşevice. ("Guverne şi guvernanţi (1916-1938)", Ed. Silex, Bucureşti, 1996).

După alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, al căror rezultat fusese falsificat, situaţia Partidului Naţional-Ţărănesc, adversar al totalitarismului comunist, devenise tot mai precară. Noua putere a intensificat măsurile împotriva adversarilor politici, iar mai mulţi naţional-ţărănişti au fost arestaţi. Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, considera de datoria lui să informeze opinia publică occidentală asupra situaţiei din România.

"Deoarece posibilităţile de acţiune în ţară deveneau tot mai limitate şi lipsite de eficienţă, Iuliu Maniu a cerut unui grup de fruntaşi naţional-ţărănişti să plece în străinătate, pentru a informa opinia publică internaţională "despre situaţia din România" ("Istoria Partidului Naţional Ţărănesc", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994).

La 14 iulie 1947, un grup de lideri ai PNŢ, în frunte cu Ion Mihalache, vicepreşedinte, Nicolae Penescu, secretar general, şi Nicolae Carandino, director al ziarului "Dreptatea", a fost arestat pe aeroportul din Tămădău, la 46 km de Bucureşti, sub acuzaţia de tentativă de "fugă într-o ţară străină".

În urma unui proces politic intentat liderilor PNŢ (octombrie-noiembrie 1947), Ion Mihalache a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă pentru "crimă de înaltă trădare" (11 noiembrie 1947). Internat iniţial la Galaţi, a fost transferat la Sighet la 15 august 1951, iar în 1955 a fost mutat la Râmnicu Sărat.

Ion Mihalache a murit la 5 februarie 1963, în penitenciarul de la Râmnicu Sărat.