Bolnavă, artista cu voce de aur își găsește iubirea. „Nu voiam să-l pierd, chiar daca știam că mor”

DE Alex Darvari | Actualizat: 19.05.2023 - 20:40
Anca Parghel - Foto: Arhiva
Anca Parghel - Foto: Arhiva

Anca Parghel, una din cele mai bune voci ale jazz-ului românesc avea să se stingă în urmă cu 15 ani. Artista a luptat cu o boală necruțătoare și a sperat, până în ultima clipă, că o va învinge.

SHARE

Anca Parghel avea să se nască la 16 septembrie 1957 la Câmpulung Moldovenesc. 

A urmat Liceul de Muzică din Iași, și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică, unde și-a dat licența cu lucrarea "Charlie Parker, un geniu al improvizației".

A cântat din copilărie

Anca Parghel spunea că a avut o copilărie plină de lipsuri.

„M-am născut pe 16 septembrie 1957, în Bucovina, într-o căsuță pe munte, ceea ce poate părea idilic, însă primele lucruri pe care mi le amintesc sunt bătăile pe care le îndura mama, foamea, dormitul prin vecini, poliția care venea acasă, un tată violent, geamuri sparte la casă”.

Citește și: Al Bano a aflat ce s-a întâmplat cu fiica lui dispărută acum 30 de ani. „Am vrut să mă sinucid”

Printre puținele sale bucurii a fost muzica. „De când am deschis gura am cântat. E o pasăre în mine care cântă și oricine își dă seama că ființă asta a fost dăruită mai mult decât e normal. Am fost foarte bună la școală, am un creier care m-a salvat. Am avut 10 pe linie și voiam să mă fac medic chirurg. Dar înainte să împlinesc eu 14 ani, a venit cineva de la Conservator și a zis că nu trebuie să fac chirurgie și m-a trimis la Iași, la Liceul de Muzică”, a spus într-un interviu pentru viva.ro.

Violențele din familie au determinat-o să își găsească o posibilitate de a evada. „El era în ultimul an de liceu și stătea la internat, eu eram în clasa a IX-a și stăteam la gazdă. 

Apoi el a plecat să dea examen la Facultatea de Artă, iar eu am rămas să termin liceul. M-am lipit de el instinctiv, căutam un ajutor, nu aveam tată, familie. N-am avut nici copilărie, nici adolescență… Eu, practic, nu știu ce înseamnă să trăiești. M-am căsătorit la 18 ani”, a spus artista.

Au avut împreună doi copii

Până la Revoluție a predat canto, piano, şi improvizaţie la Conservatoarele din Bucureşti, Leipzig, sau Bruxelles. Din 1984, a participat la festivaluri în Bulgaria, Germania, Belgia, Austria, Elveţia. A lansat 18 albume în Europa și chiar în Coreea de Sud.

Vocea ei a fost comparată de critici cu vocile unor alte mari artiste precum: Yma Sumac, Maria Callas sau Ella Fitzgerald. 

Citește și: Actrița care te hipnotiza cu privirea, îndrăgostită de partenerul din film. Rămâne singură la 48 ani

Artista decide să rămâne în Belgia în urma unui work-shop pentru că „nu aveam mâncare pentru copiii mei și nu am vrut ca ei să traiăscă ce am trăit eu”.

Soțul a rămas acasă, a intrat în depresie și a urmat divorțul.

A doua iubire, cea mare

În interviul pe care îl dă în 2008 pentru viva.ro, Anca Parghel vorbește despre al doilea soț, care era medic, și pe care l-a iubit nespus. Artistei i se descoperise un cancer la sân în anul 1994. Avea 37 de ani. 

„În perioada în care îmi descoperisem cancerul la sân, am fost invitată în America să cânt în casa unui medic evreu care iubea jazzul. Acolo am cunoscut o ființă care s-a înnamorat de mine și m-am gândit că în sfârșit am găsit un om serios în viața mea. Alexandru. Din păcate, era în State, era căsătorit, nu ar fi venit în Europa și nici eu nu m-aș fi dus acolo. Însă soția lui se îndrăgostise de altcineva și au divorțat.

Alexandru, fiind medic și chimist, a insistat să fac ceva. Eu, care descoperisem în el tot ce îmi dorisem în viață, nu voiam să-l pierd, chiar dacă știam că mor. Nu voiam să-mi stric bucuria de a sta măcar câteva luni cu această ființă. În final, am ajuns în România, dar după prima cură de citostatice am plecat la Bruxelles și nu m-am mai întors, deși organismul reacționase bine și tumoarea se redusese la jumătate.

Împreună cu Alexandru am stat pe Internet și am studiat. În State am făcut toate curele posibile, cu suc de morcovi și toate cele, dar mi-am dat seama că nu era de glumă și am plecat să mă salvez în Belgia, unde am reluat citostaticele. Ciprian m-a ras în cap, nici nu știu ce o fi fost în sufletul lui să mă vadă așa…”, a spus artista.

Eram gata de îngropat

Artista a reușit să țină boala sub control. Peste câțiva ani, avea să descopere că are un alt tip de cancer ovarian, iar medicii şi-au manifestat rezerva în ceea ce priveşte posibilităţile sale de vindecare.

Artista a acordat un interviu tulburător pentru romantica. Era cu puține luni înainte de moarte.

„Când am ajuns la Cluj, eram un sac de cartofi... luată pe braţe şi dusă. Un pas nu puteam să fac. Medicii s-au strâns în jurul meu, ca nişte arhangheli, şi au zis: «Mâine începem tratamentul». Când am ajuns acolo, eram gata de îngropat“.

Cu o sinceritatea brutală, Anca spunea: „eram la perfuzie şi mă uitam la picături. Mă gândeam la trecut, la părinţi şi mi-am zis: «Ai înnebunit, în loc să te gândeşti la picătura aia care trebuie să te facă bine, să vorbeşti cu ea, aşa cum spui că faci...». Mi-am dat seama cât de prost e omul, cu toate şcolile lui, cât de prost ne învaţă viaţa”.

Anca Parghel va ajunge pentru tratament și la Viena. Din păcate, peste numai câteva luni va pierde ultima bătălie. Anca Parghel moare pe 5 decembrie 2008.

Unul dintre cele mai mari talente

"Anca Parghel a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat țara noastră. În afară de voce, avea o capacitate de creație și o vitalitate ieșită din comun. Toate aceste calități au făcut-o o mare cântăreață. Și, probabil că dacă s-ar fi născut pe alte meleaguri, alta ar fi fost traiectoria sa. Pentru noi, a fost important că a existat și este o mare pierdere pentru muzica românească", o caracteriza Mircea Tiberian.

Dragostea pentru muzică a insuflat-o şi celor doi fii ai săi, Ciprian Parghel şi Tudor Parghel, alături de care a cântat deseori. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te