Cine sunt artiștii români din Top 100 în funcție de valoarea vânzărilor

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 23.10.2020 - 14:56
La Jeune fille sophistiquée - Constantin Brâncuși
La Jeune fille sophistiquée - Constantin Brâncuși

Clasamentul a fost realizat după criteriul valorii publice de adjudecare a operelor de artă, conform istoricului tranzacțional al caselor de licitații românești și internaționale.

SHARE

Piața de artă prosperă, prețurile record sunt atinse în mod regulat și apoi din nou depășite de alte opere de artă, semnate de artiștii ce devin din ce în ce mai cunoscuți. Procesul este continuu susținuți de colecționari, pasionați de artă ori pur și simplu investitori, care ajung fericiții proprietari legitimi ai acestor valori.

Comorile de artă, adunate în colecții valoroase, aduc posesorilor nu doar capital material și o inspirată investiție în vremuri tulburi, ci și educațional și spiritual, precum și, nu în ultimul rând, o implicare în conservarea și promovarea patrimoniului cultural național.

După - probabil - cel mai obiectiv dintre criterii, acela al valorii publice de adjudecare a operelor de artă, conform istoricului tranzacțional al caselor de licitații românești și internaționale, a fost realizat un top al artiștilor a căror lucrări au fost achiziționate de către colecționari români sau străini.

Precum în alte privințe, cumva simptomatic, în topul valorii adjudecărilor se află lucrări ale maeștrilor români stabiliți în străinătate ori care au creat în străinătate și, oricum, licitate în străinătate. Detașat, pe locul întâi în Topul 100 Mari Maeștri ai Artei Românești se află celebrul Constantin Brâncuși, primul sculptor modern, a cărui extraordinară lucrare „La Jeune fille sophistiquée” a fost adjudecată pentru 52,9 milioane de euro. Acest singur exemplar în bronz al portretului stilizat făcut de Brâncuşi scriitoarei şi activistei anglo-americane Nancy Cunard a fost vândut la New York de către casa de licitații Christie’s în 2018.

În ultimii ani, atenția colecționarilor s-a îndreptat și către artiștii contemporani români a căror creație s-a ridicat, deseori, la standardele pieței internaționale. Astfel, prețul obținut la o licitație Christie’s din Londra l-a urcat pe cel mai râvnit artist român contemporan, Adrian Ghenie, pe a doua poziție a topului, cu lucrarea „Nickelodeon”, adjudecată în octombrie 2016 pentru aproximativ 7 milioane de euro. Tabloul, care a fost expus în 2016 la Muzeul Național de Artă Contemporană, a depășit cu mult estimarea casei Christie’s, care evaluase lucrarea la 1-1,5 milioane de lire sterline. De notat că recent, luna aceasta, în 6 octombrie, o lucrare de Adrian Ghenie din seria Lidless Eye, deconstruind portretul pictorului Van Gogh, a fost adjudecată de Sotheby’s la Hong Kong cu peste 5 milioane de euro.

Nickelodeon, al lui Adrian Ghenia, s-a vândut cu 7 milioane de euro

Operele de artă ale artiștilor români care au trăit în străinătate au obținut cote înalte și au fost vândute pentru prețuri record datorită, printre altele, numărului mai mare al celor care investesc în artă. Exemplu este și cel de-a treilea artist din top - pictorul suprarealist Victor Brauner, care, până la apariția lui Ghenie în licitațiile publice, a ocupat al doilea loc în topul artiștilor români.  „Cazul straniu al domnului K” a fost achiziționată la Paris, în aprilie 2003, pentru suma de 700.000 de euro.

Locul al patrulea în topul celor mai valoroși artiști vizuali români îi revine lui Carol Popp de Szathmari, a cărui lucrare „Tipologii și costume” a fost vândută la o licitație Sotheby’s din Londra, în 1999, pentru 624.699 de euro. Szathmari este urmat, pe locul cinci, de Dimitrie Chipăruș, unul dintre cei mai îndrăgiți sculptori și decoratori europeni Art Deco. „Les girls” a ajuns într-o colecție privată pentru 590.240 de euro, după adjudecarea de la Sotheby’s din New York în 2007. Cea de-a șasea poziție în top este ocupată de Reuven Rubin, născut la Galați, a cărui operă „The Road to Meron” a fost adjudecată tot la Sotheby’s din New York, în 2015, pentru 475.592 de euro.

Andrei Cădere, de origine poloneză, ce a studiat și creat, într-o consistentă perioadă artistică, și în România, devenit apoi unul dintre cei mai importanți protagoniști ai artei conceptuale, ocupă în top locul șapte. Lucrarea „Untitled (A1200030)” a fost vândută pentru 420.000 de euro, anul trecut, de către casa de licitații De Vuyst din orașul belgian Lokeren.

La Budapesta, la casa de licitații Virag Judit, „Marele circ” al artistului Vilmos Aba-Novak (maghiar stabilit la Baia Sprie) a fost adjudecat pentru 381.600 de euro, ocupând astfel locul opt în clasament, urmat de Amedeo Preziosi, artist maltez de origine, pictor romantic de vedute balcanice (itinerant prin România, primul pictor al Bucureștiului), pe locul 9. „Suvenir” se vinde, în 2009, la Londra, de către casa de licitații Bonhams, pentru 362.112 de euro.

Piața de artă românească a crescut de aproape 8 ori în ultimii 5 ani (din 2016), în cât privește numărul de colecționari, exprimat în participanți la licitațiile organizate în România - la momentul de față doar online. Preferințele colecționarilor care și-au îmbogățit colecțiile cu opere de artă se îndreptă, în continuare, către arta de patrimoniu și marii maeștri ai artei românești. În topul tranzacțiilor de pe piața românească de artă rămân Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza.

Cea mai valoroasă adjudecare petrecută, până în acest moment, în piața de artă din România, datează din octombrie 2018, pentru o pânză de mici dimensiuni a pictorului național Nicolae Grigorescu: „Țărăncuță cu basma albă” a stabilit un nou record pentru autor, fiind adjudecată pentru 340.000 de euro, la casa de licitații Artmark (detronând fostul record, de 320.000 de euro, tot pentru o lucrare de Grigorescu, adjudecată în decembrie 2016).

Țărăncuță cu basma albă - Nicolae Grigorescu

Denumit și pictorul florilor, Ștefan Luchian a dat o semnificație  și o valoare aparte fiecărei culori așternute pe pânzele sale și se plasează pe locul secund în topul preferințelor colecționarilor români. Astfel, în 2013, opera acestuia „Două fete” a fost adjudecată pentru 300.000 de euro.

Două fete - Ștefan Luchian

Încântătoare și fascinantă, opera maestrului Nicolae Tonitza este, de la an la an, mai apreciată și râvnită de către colecționari. Dovadă stă tranzacționarea operelor semnate de pictorul universului copilăriei, - la prețuri din ce în ce mai ridicate. Pictura sa de mari dimensiuni, provenind din colecția retrocedată dr. Iosif Dona, „Nud în iatac” a fost adjudecată tot de casa de licitații Artmark, în 2011, pentru 290.000 de euro.

În iatac - Nicolae Tonitza

Topul complet al artiștilor români este public aici și cuprinde cele 100 de nume ale maeștrilor cei mai tranzacționați, numele operei, prețul și locul unde a fost adjudecată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te