Seria Cireșarii este un ciclu de romane scris de Constantin Chiriță, care se adresează în principal tinerilor. Romanele înfățișează, în mai multe episoade, aventurile unui grup de șapte tineri, intitulat „Cireșarii,” compus din Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Tic și Lucia, dar și câinele năzdrăvan Țombi.
Autorul, Constantin Chiriță, s-a născut la 12 martie 1925 la Ibăneşti (Vaslui). A urmat studii politehnice. Redactor la diferite publicaţii literare şi politice, printre care şi revista “Luceafărul”. Debutează în 1949 cu nuvela “Matei Ion a cucerit viaţa”.
Citește și: Blestemul Sophiei Loren de România. Moare de aceeași boală ca soțul ei pe care l-a pierdut la 29 ani
Notorietatea i-o aduce ciclul de romane pentru copii şi adolescenți “Cireşarii”, început în 1956 şi încheiat în 1968, care cuprinde următoarele titluri “Teroarea neagră” (redenumită “Cavalerii florii de cireș”), “Castelul fetei în alb”, “Roata norocului”, “Teroarea albă” (redenumită “Aripi de zăpadă”), “Drum bun, cireşari!”
Se spune că s-ar fi vândut un milion de exemplare din aceste volume.
Citește și: Un ucigaș și-a așteptat 19 ani sentința cu moartea pentru a-i transmite soției sale „un legământ”
Autorul a răspuns mai multor întrebări venite din partea copiilor-cititori consemnate în revista Cutezătorii. Sursa AICI
Cum s-a născut
„Primul volum l-am început prin anul 1954 şi a pornit de la dorinţa de a scrie o carte aşa cum aş fi vrut eu să citesc în copilărie. Voiam ca tinerii să se regăsească în eroii cărții şi să-i îndrăgească pentru totdeauna. Nenumăratele scrisori pe care le-am primit după apariţia primului volum, discuţiile purtate cu cititorii m-au făcut să cred că n-am greşit. La această primă confruntare, izbutisem deci. Atunci m-am hotărât să scriu volumul al doilea. El poartă numele “Castelul fetei în alb”. Ideea mă cucerise. Cireşarii mei erau inteligenţi, îndrăzneţi, sinceri, generoşi, cu fantezie, uniţi printr-o solidaritate plină de farmecul vârstei. Îi iubeam.
Erau copiii mei. Mă cuceriseră şi atunci am scris volumul al treilea, “Drum bun, Cireşari”. Era o carte de adio. Eroii mei crescuseră, deveniseră tineri în toată puterea cuvântului şi porniseră în lume, fiecare pe drumul său propriu. Sosise momentul despărţirii. Atunci mi-am dat seama cit sînt de legat de ei. Erau creaţia mea. Eram mâhnit că au plecat, dar, undeva, un gând tainic îmi şoptea că voi mai reveni la ei.
Punând ultimul punct la ultima frază a “Drumului bun ” nu bănuiam nici pe departe reacţia cititorilor. Puţin timp după ce cartea a intrat în circuitul lecturii, am fost pur şi simplu tras la răspundere de cititori, fiindcă părăsisem Cireşarii. Am văzut în asta o asemenea dovadă de credinţă pentru eroii mei, încât m-am simţit tulburat. Nu, nu puteam să-mi trădez cititorii, mi-am spus, cărţile copilăriei nu se uită niciodată. Şi-atunci m-am hotărât să scriu “Roata norocului”.
Sursa inspirației
După părerea mea, literatura este un produs atât al fanteziei, cât şi al realităţii şi niciodată nu poţi şti când începe una şi când se sfârşeşte alta. În “Cireşarii” unele întâmplări sunt adevărate, altele sunt rod al visării… Multe din întâmplările lui Ursu au petrecut cândva, de asemenea şi unele trăite de simpaticul Tic (de pildă, povestea cu praştia).
1.000.000 de exemplare
Criticul Alex Stefanescu spune că “fiecare din cele cinci volume este reeditat, astfel încât în 1971 numărul total al exemplarelor din ciclul Cireşarilor aflate în bibliotecile particulare şi publice româneşti se apropie de 1.000.000! Iar piaţa încă nu este saturată.
În 1972, autorul revine cu o integrală Cireşarii: vol. I, Cavalerii florii de cireş (noul titlu al romanului Teroarea neagră), vol. II, Castelul fetei în alb, vol. III, Roata norocului, vol. IV, Aripi de zăpadă (noul titlu al romanului Teroarea albă), vol. V, Drum bun, cireşari! (ed. def., Buc., Alb.), care se vinde la fel de repede ca ediţiile anterioare. Apoi, integrala însăşi este retipărită în repetate rânduri (Buc., CR, 1976; Buc., CR, 1985 etc.) fără să acopere complet solicitările.”
În ce oraș are loc acțiunea?
Mulți susți că locul de baştină al Cireşarilor este Câmpulung Muscel. Un prim motiv ar fi faptul că fimul omonim s-a turnat în acest oraş, scriitorul Constantin Chiriţă având un rol important la această producţie. În al doilea rând, liceul din primul volum ar putea fi Liceul Pedagogic din Câmpulung, unul dintre cele mai vechi din ţară, care avea la începuturi o curte imensă cu ceas mare la intrare şi castani bătrâni, fiind şi singurul liceu din Câmpulung care avea paznici. În cel de-al doilea volum, “Castelul fetei în alb”, sunt menţionate strada Domnească şi grădina publică, iar oraşul este străbătul de un râu, la care se face referire în volumul de debut.
