O peliculă cu momente pe atât de dure, pe atât de adevărate. Deținuții erau loviți cu bestialitate chiar și în momentele în care erau hrăniți sau li se oferea o cană de apă. Deși tema închisorilor comuniste nu este nouă în cinematografia românească, filmul este primul care abordează cruntul "Experiment Pitești", scrie gsp.ro.
"Au fost emoții foarte mari! M-am documentat mult mai mult pentru acest rol și am vorbit cu bunicul meu. Mi-a explicat despre ce-a însemnat «Experimentul Pitești» și dimensiunea acestei tragedii. Mi-a fost un pic greu să-mi intru în rol, chiar a fost dificil... Am jucat un rol foarte dur și un personaj important.
Au fost multe ore de muncă, dar sunt fericită după lansarea filmului! Este unul foarte trist și puțin cam dur. De ce nu m-am uitat la secvențele cu mine? Pentru că am emoții și nu-mi place să mă uit la mine. Prefer să-mi fac treaba cât mai bine și atât. Urmează proiecte importante în România, dar momentan totul e secret", a spus Kira la finalul proiecției.
„Experminetul Pitești” a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică a individului. Această „operațiune” a început în 1949, la închisoarea de la Pitești. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Experimentul a încetat în anul 1952.
Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică. Deținutul nu trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament comunist. Planul va fi posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, când cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus, a scris historia.ro.