Critic de teatru, eseist, profesor de studii teatrale, George Banu s-a născut în data de 22 iunie 1943, la Bucureşti.
A urmat liceul la Buzău, apoi a studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Capitală, secţia teatrologie-filmologie.
În 1973 şi-a susţinut doctoratul în estetică la Universitatea din Bucureşti, cu teza "Modurile de comunicare teatrală în secolul XX". Apoi, în Franţa, doctorat ciclul III în 1978 şi doctorat de stat, în 1987, la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris III.
Între 1969 şi 1973, a fost asistent la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, perioadă în care a colaborat cu articole de critică teatrală la revistele "Contemporanul", "Scânteia tineretului", "Secolul XX", "Romania literară", "Tribuna".
A ajuns la Paris cu 20 de dolari în buzunar şi cu o valiză plină de conserve, iar până să devină unul dintre cei mai reputaţi profesori de la Sorbona, o vreme a făcut anchete în metroul din Paris. După o copilărie petrecută la Buzău, a ales teatrul şi a intrat la Institutul de Teatru din Bucureşti ale cărui cursuri de actorie le-a urmat într-o clasă în care a fost coleg cu Andrei Şerban, până când celebrul regizor şi profesor Radu Penciulescu i-a schimbat destinul îndrumându-l să renunţe la actorie şi să se îndrepte spre critica de teatru, aşa cum, pe Andrei Şerban l-a îndrumat spre regie. Atunci începea un drum care pe George Banu avea să-l transforme în cel mai reputat critic de teatru al ultimei jumătăţi de secol, omul are a străbătut lumea şi a văzut spectacole pe toate meridianele, devenind el însuşi cea mai vastă „bibliotecă” de teatru a lumii, scrie adevarul.ro.
A fost născut într-o familie burgheză
„Momentul cel mai dureros a fost când primisem o bursă la Veneţia. Eram student la Institut. Era o bursă serioasă, eu n-avem bani atunci, era important... M-am dus la paşapoarte şi a ieşit un căpitan, unul mare, masiv, iar eu eram micuţ şi tinerel. A venit, m-a bătut pe umăr şi a zis: „Bă, tu n-o să ieşi niciodată!”. Pentru mine asta a fost trauma cea mare, când mi-a zis că n-o să pot ieşi niciodată”, potrivit aceleiași surse.
I s-a permis să plece la Paris
„Evident că m-am simțit provincial. Dar în acelaşi timp oamenii erau foarte înţelegători. Un coleg de la Sorbona mi-a spus, atunci: „Tu vii din România, acolo toată lumea e cu biciul, studenţii stau drepţi în faţa profesorilor, vezi că aici nu e aşa. Când faci curs se mai ridică unii şi pleacă, dar să nu crezi că pleacă pentru că nu le place cursul, pleacă pentru că trebuie să lucreze să câştige bani ca să trăiască”. Oamenii simţeau că veneam din alt univers”, spunea Banu.
Carieră în Franța
În anul 1973 s-a stabilit la Paris, unde a fost asistent asociat (din 1975), asistent (din 1986), conferenţiar şi apoi profesor titular (din 1997), pentru a termina cel mai înalt grad universitar, profesor de clasă excepţională la Institutul de Studii Teatrale - Sorbonne Nouvelle Paris III în 2011. A fost profesor emerit al universităţii.
A avut activitate pedagogică - de 20 de ani - şi la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia (1984-2008). A colaborat, totodată, cu Universităţile din Florenţa, Roma, Praga, Caen, Genova, Bucureşti, Sibiu, San Diego, Columbia University - New York, UQAM - Montréal.
A publicat lucrări consacrate activităţii teatrale din secolul XX şi figurilor ei reprezentative: Brook, Kantor, Strehler, Vitez, Grüber, arată site-ul https://humanitas.ro/. În 1981, a publicat volumul de referinţă "Costumul de teatru", menţionează https://nemira.ro/. De asemenea, a scris o trilogie despre legăturile dintre teatru şi pictură: "Le rideau ou la fęlure du monde" (Cortina sau fisura lumii), 1998, "L'Homme de dos" (Spatele omului), 2000, şi "Nocturnes" (Nocturne), 2002. Cărţile sale au fost publicate de cele mai mari edituri pariziene şi au fost traduse în numeroase limbi.
A fost de trei ori laureat pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa (1981, 1984, 1990). A mai primit: Premiul de excelenţă acordat de UNITER, 1993; Premiul UNESCO pentru cel mai bun film despre teatru (cu Jacques Renard), "Tchekhov, le témoin impartial", 1997; Premiul Festivalului de Arte Vizuale din Bucureşti, pentru filmul "Les Mémoires du théâtre", TVR 2000; Premiul special UNITER, 2001; Premiul Prometheus pentru "Opera Omnia" (2007); Premiul special al Festivalului "Shakespeare" Craiova (2012); Premiul "Gheorghe Crăciun" pentru "Opera Omnia", decernat de Observator Cultural, 2013. În 2014, George Banu a devenit primul laureat de origine română al Marelui Premiu al Francofoniei, acordat anual de Academia Franceză. În 2018, la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Sibiu (FITS), la cea de-a 75-a aniversare a sa, a primit Premiul pentru un parteneriat de excepţie.
Activitatea i-a fost răsplătită cu numeroase alte distincţii: "Les palmes académiques" (Franţa), Ordinul Artelor şi Literelor al Republicii Franceze (2005), Ordinul "Mérite National" - acordat de statul francez (2009), Meritul Cultural Naţional al Republicii Polone (2009), Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor (2002), Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer, acordat de Preşedinţia României (2011). Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi de peste hotare, printre care şi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti (2006).
Fondator şi director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor, în perioada 1990-2000, a fost membru al UNITER, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1994-2001), membru de onoare al Fundaţiei Culturale Române (1995), preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale de Critici de Teatru (începând cu anul 2001), preşedintele premiului "Europa pentru teatru". Membru de onoare al Academiei Române (2013).
