George Vraca s-a născut la 25 noiembrie, la București, fiind fiul lui Iancu (Ion) Vraca şi strănepotul lui Petre Vraca, născut în 1787, la poalele Munților Pind şi care, la 1824, îi punea la dispoziţie lordului Gordon George Byron o oaste de greci şi aromâni.
În tinereţe a făcut parte din echipa națională de rugby, jucând şi la Sportul Studențesc, una dintre primele grupări de gen.
NU a avut o copilărie ușoară. Dimpotrivă
„Primul meu dascăl avea un unic argument: nuiaua lungă și roșie de 5 mm diametru. Am cunoscut-o atât de intim, încât și azi aș recunoaște-o… Tata? Îi semăn mult! Poate de aceea mi-a iertat toate năzbâtiile mele de copil, cum m-a iertat când m-am înapoiat acasă odată cu ivirea zorilor”…
Citește și: Povestea lui Bruce Willis, actorul care nu își mai amintește că a fost cel mai greu de ucis
Participă la Primul Război Mondial, începând cu toamna anului 1916, luptând în cadrul Regimentului al II-lea de grăniceri, la Oituz, Cașin, Târgu Ocna, fiind rănit și decorat pentru acte de eroism.
Citește și: Mariana Buruiană renunță la actorie la 40 ani. Se retrage în munți trăind în cumpătare și smerenie
Întâlnirea cu Maria Ventura, cu C.I. Notarra și George Enescu, în timpul recuperării medicale, în timp ce se afla pe un pat de spital din Iaşi, îl fac să se îndrepte spre artă, devenind unul dintre actorii de renume ai României. Sosite la spital în vizită, pentru a alina durerea soldaţilor, cele trei personalităţi îl remarcă pe tânărul sublocotenent rănit, rememorează Rador.
A vrut să fie agronom
„Preocupările mele erau cu totul altele: jucam rugbi şi învăţam la Şcoala de agronomie. Visam ca, după absolvirea acestei şcoli, să plec în Franţa, la o facultate vestită pe vremea aceea, pentru a mă întoarce de-acolo inginer agronom. Eram convins că voi schimba faţa pămîntului şi voi reuşi să cresc nu ştiu ce specie rară, aşa, un fel de floare a fericirii oamenilor…
Dar războiul a bătut peste anii noştri tineri, a îngropat multe visuri… sau, cel puţin, pentru cei mai norocoşi, a amânat toate planurile de viitor.”, rememorează el într-un interviu.
După externare, vizionează multe piese de teatru și începe să fie atras de lumea teatrului. A abandonat visul de plecare în Franţa, la Facultatea de Agronomie, a început să înveţe să recite poezii şi, în final, s-a înscris la Conservator, pe care îl termină în 1921.
La cinci ani de la debut, în 1927, a fost numit societar clasa a III-a la Teatrul Naţional, iar în 1929 a părăsit Teatrul Naţional şi a jucat la Teatrul “Maria Ventura”, unde va fi nu doar actor, ci şi director, animator, conducător de colective artistice.
Unul dintre cei mai mari actori români
După o carieră fabuloasă, Vraca face un pact cu Diavolul. Să i se îngăduie un ultim rol în Richard al III-lea chiar dacă pentru asta va plăti cu viața, actorul fiind grav bolnav.
În Revista Teatrul din 1964 i se dedică „Un ultim omagiu” în care autorul remarcă faptul că Vraca a jucat până în ultima clipă a vieții sale.
„Nu ştiu mulţi artişti dramatici care să fi cunoscut de-a lungul unei vieţi succesul atît de deplin pe care l-a cunoscut Vraca. Şi, totuşi, departe de orice împăunare vană, el a ramas până la sfîrşit un neobosit muncitor al scenei, perfecţionându-şi excepţionalele calităţi. Neuitate vor rămâne în amintirea noastră ţinuta sa plină de nobleţe, eleganţa mişcărilor, timbrul glasului său, claritatea dicţiunii, originalitatea interpretării...
George Vraca şi-a încheiat cariera în admiraţia unanimă. A trăit şi a murit ca un adevărat artist al poporului. Conştiinţa că arta trebuie să servească oamenilor şi că un artist trebuie s-o servească mai presus de orice i-a dat puterea, chiar bolnav fiind, să realizeze unul din cele mai copleşitoare roluri.
Cine putea crede, văzându-l în Richard al III-lea, că actorul care ducea pe umeri colosul Shakespearean era pândit la fiecare pas de moarte ! Şi nu voi uita niciodată seara ultimei premiere, când, scoțându-şi masca, a apărut să mulţumească publicului cu frumosul său chip care-i amintea încă atât de mult pe Romeo al începuturilor. Lumina bucuriei, care-i iradia strălucitoare pe faţă în acele momente, se îmbina armonios eu zvelteţea trupului, exprimând parcă biruinţa vieţii asupra bătrâneţii şi morţii.
Aşa ne va rămâne în amintire, mereu proaspăt şi plin de dăruire romantică, mereu învingător, George Vraca, imagine vie a cuvintelor adresate colegilor mai tineri în ultimul său articol publicat puţin înainte de a ne părăsi, chiar în aceste pagini : „Nu uitaţi un lucru: cel ce nu a dat artei totul, nu i-a dat nimic".
Ultima cortină
Revista Teatrul din 1971 îl evocă pe Vraca înaintea ultimului său mare rol din Richard al III-ea. Autorul ne spune că Vraca, grav bolnav, a preferat să moară jucând în Richard al III-lea, asta deteriorându-i iremediabil sănătatea. După rolul din Richard, care îi va agrava boala, Vraca va muri.
„Ca orice mare înzestrat, a fost un generos, dar şi un risipitor. Şi-a împrumutat prestigiul gustului epocii pentru vedeta teatrului de bulevard, fascinant prin strălucirea exterioară, chintesenţa unei lumi convenţionale. El a ştiut să ridice la bravură, la exaltarea de sine acest gust monden al unei epoci în care teatrul era un salon de recepţii cu invitaţie plătită. S-a complăcut în acest rol de vedetă, dar rolul nu l-a înghiţit, uneor l-a marcat, dar adeseori l-am văzut renăscând intact în accente de cuceritoare frumuseţe.
Bănuiesc că nu accepta până Ia capăt această tiranie a publicului, chiar unele indicii mă fac să cred că uneori o suporta numai, iar alteori se degaja din strânsoarea ei, dîndu-i cu tifla, aruncându-i publicului cele câteva monede false pe care i le cerşea, pentru a-l pedepsi.
Din acest amar accent coroborat cu scrâşnita luptă finală de a-l cuceri pe Richard înainte de a fi învins de moarte, mă gîndesc că s-ar putea desprinde un portret de sugestie tragic al marelui seducător al scenei româneşti, care nu şi-a acceptat moartea decât aplaudată.
Diavolul şi-a respectat pactiul până în ultima clipă. De atunci George Vraca s-a oprit cu cupa succesului pe buze trecând vămile posterităţii. Să-i fie amintirea uşoară”, scrie autorul
S-a stins împăcat
Cu un an înainte, în timpul repetiţiilor pentru rolul din Richard de Shakespeare, i se declanşează şi primele simptome ale bolii, dar George Vraca nu se lasă, joacă până în ultima clipă a vieţii.
Într-o noapte de veghe, aflat pe patul de spital, toate fantomele trecutului s-au adunat parcă, la un sfat: învăţatul Faust, îndrăgostitul Romeo, tragicul Prometeu, Jacques şi Trolius, George Hell, Raskolnikov, frământatul Hamlet, tragicul Orin, Horaţiu, Ovidiu, Vlaicu vodă, Brâncoveanu…
După un rol strălucit în „Hamlet”, lui George Vraca i-a fost distribuit rolul principal din „Richard al III-lea”. Deşi primele semne ale bolii care avea să-l răpună au apărut în timpul repetiţiilor pentru „Richard al III-lea”, Vraca a insistat să joace. „Un cal! un cal! Regatul meu pentru un cal!”, au fost ultimele cuvinte rostite pe scenă de marele actor. A murit la 64 de ani, pe 17 aprilie 1964.
Apropiații au spus că ultima sa confesiune a fost: “Ce păcat că mor. Abia acum aş şti să le arăt oamenilor ce înseamnă a muri. Nu cum am jucat eu până acum”, potrivit ziarulmetropolis.
George Vraca va muri la 69 de ani.
