"Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic.
Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Încă nu ştiu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma.
E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veşnic - nu numai în Rai, unde, negreşit, tu vei sta, ci şi pe punctul acesta albastru, boţul de apă şi humă care pluteşte în spaţiu şi pe care opt miliarde de alte făpturi omeneşti - dar niciuna ca tine - convieţuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori îşi sunt - unele, altora - sprijin. E frig fără tine, iubitule" - este mesajul postat, sâmbătă, pe reţeaua de socializare.
Citește și: Zelenski s-ar putea întâlni cu Xi Jinping care a propus o pace în 12 puncte cu Rusia. SUA se opun
Filosoful şi eseistul Mihai Şora s-a născut pe 7 noiembrie 1916.
Filosoful Mihai Sora a fost creator al colectiei "Biblioteca pentru toti" si fondator al Grupului pentru Dialog Social.
Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, judeţul Timiş. A urmat Liceul "C. Diaconovici-Loga" din Timişoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1934-1938), potrivit ''Dicţionarului scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002). I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Mircea Vulcănescu şi Nae Ionescu.
În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupaţiei germane şi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-şi aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Secţia de filosofie (1945-1948).
A revenit în ţară în 1948 şi a fost constrâns să rămână, potrivit sursei citate. A lucrat ca funcţionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-şef al compartimentului ''Moştenirea literară'' al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde reia seriile "Biblioteca pentru toţi", ''Scriitori români'' ş.a.(1954-1969), precum şi şef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.
A fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat.
A debutat editorial în Franţa cu eseul "Du dialogue intérieur. Fragment d'une Anthropologie metaphysique" (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai târziu, publică în ţară volumul "Sarea pământului.
Cantată pe două voci despre rostul poetic" (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), după care i-au apărut volumele "A fi, a face, a avea" (1985) şi "Eu & tu & el & ea... sau Dialogul generalizat" (1990). A semnat şi volume de publicistică: "Firul ierbii" (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), "Filosoficale" şi "Câteva crochiuri şi evocări" (2001), "Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri" (2001), "Locuri comune" (2004), "Clipa şi timpul" (2005), "Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir" (2005).
A colaborat cu articole şi studii în reviste ca: "Familia", "România literară", "Viaţa românească", "Ramuri", "Cronica", "'Vatra", "22". A tradus din J.J. Rousseau ("Visările unui hoinar singuratic", 1968), J.P. Sartre ("Cu uşile închise", 1981).
''În totul, avem de a face cu o figură singulară în filosofia românească. Încadrabil, ca vârstă, în generaţia lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Ţuţea, Şora a luat un traseu filosofic divergent faţă de aceştia. În timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lăsau fascinaţi de un (neo)iraţionalism cu mesaj mesianic, el s-a format la şcoala franceză, fiind probabil singurul şi în orice caz cel mai autentic existenţialist român. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvoltă o viziune existenţialistă, folosind o metodă fenomenologică (...)'', se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 2002).
A înființat GDS
Este membru fondator al Alianţei Civice, al Grupului de Dialog Social, precum şi al Societăţii Române de Fenomenologie. În 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Române, conform www.acad.ro. În 2011, a fost distins cu Decoraţia Regală ''Nihil Sine Deo''.
I-a fost conferit în 2016 Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler "cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generaţii".
La 31 mai 2018 a primit, la Oradea, Premiul "Iosif Vulcan" al revistei "Familia", "pentru dimensiunea modelatoare şi luminoasă a vieţii şi operei domniei sale, pentru consecvenţa admirabilă a spiritului în slujirea adevărului, binelui şi frumosului".
