Subiectul este sensibil și controversat, pentru că la Iași a fost unul din cele mai mari masacre asupra evreilor, în timpul guvernării Antonescu, în care și-au pierdut viața peste 13.000 de oameni.
De altfel, Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” critică demersul, amintind despre Pogromul de la Iași și despre groapa comună cu 36 de victime evrei, omorâți în 1941.
Din sursele Newsweek România,pe Facebook-ul Teatrului Național, au apărut, luni, și poezii scrise de Radu Gyr și Nichifor Crainic, care însă au fost șterse ulterior.
---
UPDATE 16.20: Ministerul Culturii doar transmite „recomandări ferme”
Ministerul Culturii susține, într-un răspuns la solicitarea Newsweek România, că a trimis „recomandări ferme” conducerii Teatrului Național din Iași pentru a „elimina orice conținut care ar putea avea conotații antisemite”, însă că „fiecare instituție de cultură din subordinea Ministerului Culturii își gestionează activitatea și conținutul de pe paginile de social media în regim propriu”.
Redăm răspunsul Ministerului Culturii:
„Solicitarea dumneavoastră (măsuri dispuse în cazul Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași, n.r.) vizează decizii manageriale care decurg din dispozițiile contractului de management încheiat între Ministerul Culturii și managerul Teatrului Național „Vasile Alecsandri Iași”, în care este stipulat faptul că managerul are obligația de a asigura buna organizare, gestionare și conducere a activității instituției în referință, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Astfel, fiecare instituție de cultură din subordinea Ministerului Culturii își gestionează activitatea și conținutul de pe paginile de social media în regim propriu.
De asemenea, facem precizarea că Ministerul Culturii a transmis recomandări ferme conducerii Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, în vederea eliminării oricărui conținut care ar putea avea conotații antisemite”.
---
În România sunt interzise organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și este interzisă promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, potrivit Ordonanței 31/2002.
Citește mai multe aici: DOCUMENTE Aritmetica răului. Holocaustul românesc - masacrarea a aproape 400.000 de suflete
VIDEO Noi dovezi ale Holocaustului în România: Groapă comună cu evrei executați, descoperită în Iași
Institutul Wiesel: Departe de valorile europene, se recită din poeți legionari
„Departe de valorile europene, în Săptămâna Patimilor, la Teatrul Național Iași, se recită din poeți legionari: Ionel Zeană, Virgil Maxim, Aurel Pastramagiu, Demostene Andronescu, Constantin Oprişan, Aurel Dragodan, Petre Strihan (subsecretar de stat la MAI, 1942-1944; membru al guvernului), Eugen Măgirescu, Petru C. Baciu...
În 1927, la Iaşi, se înființa „Legiunea Arhanghelului Mihail", titulatură sub care a funcţionat Mişcarea Legionară, principala organizaţie fascistă a României interbelice.
În 1941, la Iaşi, a avut loc un Pogrom în care şi-au pierdut viaţa aproximativ 13.000 de evrei.
În 2010, lângă Iași (comuna Popricani), s-a descoperit o groapă comună cu 36 de victime evrei din 1941.
În 2020, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi, instituţie în subordinea Ministerului Culturii, promovează pe pagina de Facebook poezii ale legionarilor şi ale demnitarilor regimului antonescian care au fost încarceraţi după război”, atrage atenția Institutul pentru Studierea Holocaustului, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
Explicația directorului: Mi-a fost teamă ca mai importantă să fie biografia, dosarul de cadre, decât salvarea prin poezie
Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Național din Iași, a susținut, într-un mesaj postat pe site-ul instituției, că el condamnă antisemitismul și totalitarismul, iar demersul pe care l-a inițiat vorbește despre „salvarea prin poezie”.
„M-am gândit mult înainte de a propune colegilor mei un recital cu poezii compuse în infernul spațiului concentraționar comunist din România. Nu pentru că m-aș fi îndoit de valoarea unică în întregul «Lagăr socialist» a acestui fenomen, în care poezia a devenit dincolo de valoarea ei estetică, esențială prin însăși existența ei, ca vehicul al demnității umane. Problema era că printre poeții închisorilor sunt și foști membri ai Mișcării legionare. Unii au fost tineri membri ai Frăției de Cruce (organizația tineretului legionar, un fel de UTC), alții însă au fost membri marcanți precum Radu Gyr. Antisemitismul, totalitarismul, argumentarea crimelor politice au fost intrinseci practicii legionare. Asta îmi repugnă! Poezia nu exonerează pe nimeni de judecată, în justiție sau istorie, dar în măsura în care a însemnat rază de umanitate pentru mii de deținuți de diverse ideologii și religii, am considerat că merită rostită în aceste zile. Mi-a fost teamă că mai importantă, pentru unii încrâncenați în ură nenuanțată sau în iubire la fel de lipsită de nuanțe, să fie biografia, dosarul de cadre, decât salvarea prin poezie, speranța nutrită de creație. Prin acest recital, noi ne-am hotărât să vorbim de creația care poate umaniza, înălța o fiară, cu atât mai mult niște biete făpturi în plin proces de depresie dezumanizantă, instituționalizată de regimul comunist. Sper că veți trăi alături de noi, în această săptămână, bucuria umanității greu recâștigate. Omul are nevoie de speranță! Noi avem nevoie!”, a susținut Hadji-Culea.