„Aseară, Biroul Național al USR m-a nominalizat pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. Cu scrisoare de intenție, audieri, vot. Deși nu sînt membru de partid. Și aș vrea să le mulțumesc, pentru toată susținerea, oamenilor buni ca pîinea caldă din USRPLUS Neamț și multor altora, se știu ei și nu-s sigură că vor să fie nominalizați”, a anunțat Iulia Popovici.
Nici eu nu-s tocmai Wonder Woman. Guvernarea e chestie de echipă – oamenii cu care voi lucra direct, echipa Ministerului Culturii, de la ministrul Gheorghiu la oamenii care muncesc zilnic acolo, și echipa USRPLUS (da, e un guvern politic, în care o alianță, nu zeii, mi-au dat încrederea). Iar orice schimbare se face împreună cu cei pe care ea îi vizează”, a scris pe FB.
Iulia Popovici poate fi citită în revista „Observatorul cultural”. Ea a semnat și pe portalul Critic Atac. În articolul „Hegemonia liberală în feminismul românesc”, ea susține că feminismul românesc se concetrează doar pe femeile heterosexuale.
„Feminismul liberal românesc este unul exclusiv feminin pentru că se fundamentează pe cunoașterea prin experiență – unul dintre exemplele glorioase o reprezintă mult adusa în prim-plan (cu ocazia discuției despre cezariană) Nașterea. Istorii trăite, carte coordonată de Mihaela Miroiu și Otilia Dragomir (Polirom, 2010), în care una dintre liniile accentuate în fundal este identificarea maternității cu faptul de a da naștere, ceea ce neagă condiția de mamă în egală măsură femeilor care adoptă copii, care apelează la mame-surogat sau lesbienelor (dar le-o acordă indiscriminatoriu mamelor-surogat).
Feminismul liberal românesc e heterosexual – probabil pentru că reacționează la interiorizarea celei mai comune căi de atac patriarhal la adresa mișcării – tratarea drept lesbiene (și asta, nu se știe de ce, pare a fi „rău“; nu există categorie mai puțin reprezentată în discursul public, inclusiv cel despre minorități, decît cea a femeilor bisexuale și lesbienelor) –, ceea ce face ca nimeni să nu performeze mai bine feminitatea heterosexuală decît feministele (pentru că resimt presiunea reușitei relaționale la fel de puternic ca pe cea a afirmării profesionale). E un feminism care, spre lauda lui, nu susține că femeile ar fi „la fel“ ca bărbații, doar că transformă afirmarea valorilor feminine într-o exhibare atît de absolută a unei părți a „diferenței“, încît eliberează jumătate din societate de obligația tratamentului egal: drepturile femeilor privesc exclusiv femeile.
Feminismul liberal românesc vrea o lume-gineceu a fericirii perpetue, în care se vorbește frumos și ne putem felicita reciproc pentru apartenența noastră de gen, la adăpost de lumea mare și urîtă și falocentrică. Dar reală. Și în care discriminarea poate continua în tăcere, legitimată de însuși faptul că discuția e imposibilă, iar orice punct de vedere al unui bărbat nu e aprioric decît o confirmare a androcentrismului...
Sigur că feminismul poate fi oricît de liberal dorește – atît timp cît nu pretinde a fi singur pe fața pămîntului; doar că monopolul asupra tematicii feminine/feministe nu e o simplă chestiune ideologică sau de incapacitate de solidarizare cu alte cauze – el este, de fapt, un monopol asupra resurselor, de la cele academice la la cele ale ONG-urilor care se implică în combaterea abuzurilor domestice etc., în care multe dintre fire sînt destinate a fi definitiv și incontestabil legate de Masteratul de Politici, Gen și Minorități din cadrul SNSPA (singurul de acest fel din România, după cum se și prezintă).
Și de aceea, feminismul liberal românesc își dorește o cameră separată. Pentru el, nu pentru femei”, a scris Iulia Popovici. Articolul integral AICI.
Despre Iulia Popovici
Iulia Popovici, membră a juriului Premiilor Observator Cultural, este ziaristă, critic și curator de arte performative. Scrie, în publicații din România, Europa și SUA, mai ales despre documentar, scena alternativă de teatru, dans și performance din România și Europa de Est. Până în 2018, a fost co-curator al Festivalului Temps d’Images, Cluj, și a curatoriat evenimente de teatru și dans din România și Polonia. A (co)scris și (co)editat mai multe volume despre teatru și performance (sursa: Observator Cultural).
