Actrița Maria Ploae joacă alături de mari actori ai scenei românești. Găsește calea spre credința la îndemnâul lui Dragoș Pîslaru care a jucat a jucat în filme importante înainte de 1990 remarcându-se în „Actorul și sălbaticii.
Poate nu întâmplător despre Maria Ploae s-a spus că e „frumoasă ca o icoană”.
„Fiecare rol a avut farmecul lui, întâmplările lui, întâlnirile cu actori celebri, cu Mircea Albulescu şi Leopoldina Bălănuţă am jucat în drama „Dincolo de pod”, doamna Poldi mă sprijinea mereu, la un moment dat, mi-a spus: „Eşti frumoasă ca o icoană”. Eram împreună cu regizorul Mircea Veroiu şi operatorul Călin Ghibu. Pe amândoi, îi consider îndrumători la „şcoala” mea de cinema”, potrivit magnanews.ro
„Am spus, mai demult, tot într-un interviu că „meşterul” Cotescu m-a citit exact, sunt, Maria o fiinţă intuitivă şi apoi raţională, o visătoare timidă şi a ”lucrat” în acest sens, învăţându-mă să nu spun replica mecanic, să gândesc permanent pe scenă, să iasă totul „de-adevăratelea”. Eu doresc libertate de mişcare, doresc să mă simt în largul meu la filmare dar, o să ţi se pară paradoxal, vreau să fiu îndrumată de regizor. M-am simţit confortabil, urmând cu rigoare sfaturile lui Nicolae Mărgineanu când am jucat în cele nouă filme regizate de el”, a spus actrița.
Newsweek România a scris pe larg despre momentul în care Pîslaru a renunțat la actorie și a decis să se călugărească.
Viața schimbată
Maria Ploae a fost una din cele mai expresive actrițe, cu numeroase roluri într-o carieră care s-a derulat pe parcursul a zeci de ani.
Actriţa Maria Ploae s-a născut la 19 februarie 1951 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1975.
De-a lungul impresionantei sale cariere, ce se întinde pe mai bine de patru decenii, a jucat pe scena Teatrului de Comedie, la Teatrul Mic şi la Teatrul Foarte Mic, a fost distribuită în peste 40 de lungmetraje şi a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române.
Continuă să joace, ultima ei peliculă fiind, poate nu întâmplătior „Cardinalul”. Filmul se petrece în anii ’50, atunci când conducătorii bisericii Greco-Catolice sunt arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existența altei biserici în afara celei ortodoxe.
În fața chinurilor și unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În fața torționarilor se ridică episcopul Iuliu Hossu care prin curaj și verticalitate devine o călăuză pentru ceilalți preoți.
Citește și: Actorul care l-a „vânat” pe Iuliu Moldovan s-a întors din morți și s-a călugărit. Torturat de mineri
Cu fața spre Divin
Actrița mărturisește că actorul-călugăr i-a schimbat viața și a întors-o cu fața spre credință.
„Norocul nostru mare a fost că la un moment dat cineva, şi acest cineva a fost colegul meu Dragoş Pîslaru, care actualmente este părintele Valerian de la Schitul Pătrunsa, ne-a tras de mânecă şi ne-a spus: "Haide, veniţi la Biserica "Sfântul Vasile" de pe Calea Victoriei că se sfinţeşte o icoană a Sfântului Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole".
Aşa am ajuns la biserică, chemaţi de cineva. Sunt foarte importanţi omul pe care îl întâlneşti şi cuvântul care ţi se spune într-o zi, într-o anumită clipă. Era în 1993. Am mers la biserică şi am găsit un preot atât de bun; m-a atras într-un mod inexplicabil.
Şi totuşi plângeam.
Ziua aceea mi-a rămas bine întipărită în minte. Am stat cu copiii în jurul meu, în spatele bisericii, pentru că era lume foarte multă. Am stat în genunchi şi acolo jos, am plâns tot timpul. Nu ştiam bine de ce plâng pentru că, nepracticantă fiind, mi se părea că nu sunt plină de păcate.
Mi se părea că am dus o viaţă frumoasă şi atâta tot. Şi totuşi plângeam. Era un plâns de uşurare, un plâns bun, care mă liniştea, îmi făcea bine.
Părintele Paul Mărăcine m-a atras şi din momentul acela mi-am dorit să vin mereu la biserică. Apoi mi-am dorit foarte mult să mă spovedesc, dar eram destul de închistată, nu ştiam ce să spun. Când eşti copil şi te duci la spovedit este foarte simplu: te întreabă dacă ai minţit, dacă ai învăţat bine, dacă ai supărat-o pe mama… Pe când ca matur lucrurile stau altfel”, a povestit pentru ziarullumina.ro
Își alege rolurile
„Mai ales în ultima vreme şi în special după ce am realizat filmul "Binecuvântată fii, închisoare", care m-a marcat şi m-a schimbat în bine foarte mult am refuzat roluri.
Atunci, cumva înlăuntrul meu am făcut un legământ. Bine, nici până atunci nu fusesem chemată să joc personaje negative. Poate pe teatru am avut parte de roluri mai puţin pozitive ca să spun aşa, cum a fost în "Opera de trei parale" sau în "Efectul razelor Gamma asupra anemonelor".
Dar după ce am făcut filmul "Binecuvântată fii, închisoare" am fost mult mai atentă, nu la a nu primi un rol negativ, pentru că nu despre asta este vorba. Ceea ce nu-mi plăcea acum era un rol care ar fi batjocorit pe Dumnezeu, Sfânta Scriptură sau care ar fi conţinut nişte replici nepotrivite.
S-a întâmplat de câteva ori să refuz roluri importante şi asta pentru că simţeam că am o datorie ca prin ceea ce fac, după ce L-am cunoscut mai bine pe Dumnezeu, să aduc mărturie şi prin personajele pe care le întruchipez. Nu-mi pare rău că am refuzat, pentru că m-ar fi durut ca seară de seară să vin pe scenă cu un personaj, un personaj care nu aduce lumină, ci întuneric.
Poate că, per total, mesajul piesei nu ar fi fost neapărat negativ, dar, în general, m-am ferit să am în gura mea ca personaj replici care nu-mi plăceau.
Cuvântul are mare putere. De aceea am mare grijă şi chiar mă deranjează că oamenii folosesc cuvintele fără să-şi dea seama de forţa lor. Noi, românii, suntem neîntrecuţi în a ne juca cu cuvintele. E uimitor să vezi cât de uşor se înjură la noi. Şi totuşi spunem: "Ei, nu înjur, ci e doar un fel de a spune…"
E bine să conştientizăm mult mai atent şi ceea ce spunem, şi ceea ce gândim”, potrivit sursei de mai sus.
Maria Ploae și filmele sale
Actriţa Maria Ploae s-a născut la 19 februarie 1951 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1975, potrivit volumului "1234 cineaşti români: Ghid bio-filmografic" (Editura Ştiinţifică, 1996).
De-a lungul impresionantei sale cariere, ce se întinde pe mai bine de patru decenii, a jucat pe scena Teatrului de Comedie, la Teatrul Mic şi la Teatrul Foarte Mic, a fost distribuită în peste 40 de lungmetraje şi a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române, conform tiff.ro şi cimec.ro.
A debutat în cinematografie încă din facultate, fiind remarcată de Sergiu Nicolaescu, care a distribuit-o în filmul "Un comisar acuză", din 1974, potrivit tiff.ro. În acelaşi an, a apărut în "Fraţii Jderi", în regia lui Mircea Drăgan.
Printre filmele în care a jucat se numără pelicule regizate de Andrei Cătălin Băleanu ("Muntele ascuns", 1974), David Reu ("Cercul magic", 1975), Mircea Veroiu ("Dincolo de pod", 1975; "Mânia", 1977; "Aşteptând un tren", 1982), Mircea Moldovan (comedia "Toamna Bobocilor", 1975 - pelicula care a şi consacrat-o; "Pintea", 1976;
"La răscrucea marilor furtuni", 1980; "Mireasma ploilor târzii", 1984), Virgil Calotescu ("Drumuri în cumpănă", 1978), Gheorghe Naghi ("Dumbrava minunată", 1980), E
lisabeta Bostan ("Promisiuni", 1985, pentru care a câştigat Premiul de interpretare la Costineşti; "Desene pe asfalt", 1988; "Campoiana", 1989), Horea Popescu ("Cuibul de viespi", 1986) sau de Nicolae Mărgineanu, care i-a devenit şi partener de viaţă ("Ştefan Luchian", 1981; "Întoarcerea din iad", 1983; "Un bulgăre de humă",
1989; "Undeva în Est", 1990; "Faimosul Paparazzo", 1999; "Binecuvântată fii, închisoare", 2002 - pentru care a primit, în 2003, Premiul pentru interpretare feminină al Uniunii Cineaştilor din România; "Logodnicii din America", 2007; "Poarta Albă", 2014; "Fals tratat de mântuire a sufletului", 2018; "Cardinalul", 2019).
A fost o decizie pe care a calculat-o și la care a ajuns după ce a fost bătut de mineri cu bestialitate și a stat mai multe zile în comă. Ne amintim de minerii care au fost chemați la București ca să facă ordine. Incitați de puterea de la București care răspândea știri false, tinerii au căzut sub loviturile ortacilor. Unul dintre ei a fost actorul Dragoș Pâslaru.
În anul 1990, la vârsta de 39 de ani, Dragoş Pîslaru merge la Mănăstirea Frăsinei, cunoscută drept Athosul românesc, din pricina regimului ei aspru de vieţuire, asemănător cu cel de pe Sfântul Munte. Va intra în mănăstirea în anul 1999.
Citește și: Actorul genial pe care Dinică îl cerea mai des pe scenă s-a dus să îmblânzească fiarele pădurii
