Adrian Câciu: Bugetul educației este de 3,2% din PIB. Legea spune din 2011 6% pentru educaţie

DE Bianca Iosef | 10.12.2022 - 14:15
Adrian Câciu- Foto: FACEBOOK
Adrian Câciu- Foto: FACEBOOK

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat că bugetul educaţiei este de 3,2% din Produsul Intern Brut şi creşte în 2023, menţionând că dacă sunt supărări în sistem se va aşeza la masă pentru discuţii deoarece sunt probleme de prioritizare a acţiunilor.

SHARE

Adrian Câciu a fost întrebat, la emisiunea Insider Politic, de ce pentru educaţie a fost alocat un procent mic din PIB.

“3,2%. Aş vrea să lămuresc acest lucru. Trăim într-o ţară care are şi descentralizare şi nu este un lucru nou, anul trecut, de exemplu, dacă luaţi bugetul Ministerului Educaţiei, era 2,2 la Educaţie, 3,1 per total. Acum este 2.1 la Ministerul Educaţiei şi 3,2 per total. Per total, ca şi efort din PIB este mai mare. Eu înţeleg această emoţie şi trebuie clarificată, dar între timp am mai descentralizat o serie de cheltuieli către autorităţile locale, inclusiv transportul elevilor şi partea aceasta de burse.

Citește și: Actorul Hugh Jackman a fost diagnosticat pentru a șasea oară cu o boală gravă. Organele afectate

Legea spune din 2011 6% pentru educaţie, dar nu pune în spate care e reforma educaţiei. După cum ştiţi, fostul ministru al Educaţiei, domnul Câmpeanu, dar şi doamna ministru Deca, dar şi proiectul Administraţiei Prezidenţiale România educată, intrăm într-o reformă a educaţiei, vor apărea legile educaţiei, noile legi a educaţiei. Mai mult decât atât, prin PNRR, până în iunie 2023 avem angajată o analiză a cheltuielilor în domeniul educaţiei”, a explicat ministrul Finanţelor.

Citește și: Clotilde Armand: Guvernul s-a gândit să plagieze programul nostru anticriză de la Sectorul 1

El a precizat că important este să avem un domeniu al educaţiei finanţat, iar în centrul acestuia să fie copilul.

“Scopul este să avem un domeniu al educaţiei bine finanţat, dar structurat pe priorităţi, pentru că în centrul educaţiei este copilul. Nu sunt furniturile de birou, nu sunt anumite tare ale sistemului. Trebuie să rămână copilul. Şi noi, dacă privim din termeni nominali, contabil, bugetul educaţiei din perspectivă nominală a crescut sau creşte în 2023. Dar trebuie să îl prioritizăm. Dacă sunt supărări în sistem, stăm la masă şi discutăm, pentru că, într-adevăr, în sistem sunt probleme de prioritizare a acţiunilor”, a mai afirmat Adrian Câciu, scrie News.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te