Fondurile de pensii private obligatorii au în continuare o evoluție solidă, un lucru remarcabil, având în vedere că traversăm o perioadă mai puțin favorabilă din punct de vedere economic, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară, într-un comunicat de presă.
ASF arată că ritmul de creștere susținut confirmă stabilitatea și reziliența sistemului de pensii private, precum și capacitatea acestuia de a se dezvolta și a genera beneficii pe termen lung participanților.
Citește și: EXCLUSIV Dan Barna, reclamat de DLAF la DNA. Este suspectat de fraude cu fonduri UE
„Majoritatea covârșitoare a participanților este însă alocată aleatoriu. O mai bună informare și o cât mai corectă cunoaștere a pieței pensiilor private va oferi șansa celor care contribuie la aceste fonduri să ia decizii nu doar responsabile, ci și care corespund pe deplin intereselor lor”, a mai subliniat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu.
Piața pensiilor private a evoluat pozitiv pe tot parcursul funcționării sale, reușind să depășească episoadele de volatilitate întâlnite de-a lungul anilor, având la finalul anului trecut și cea mai mare pondere în PIB din cadrul piețelor financiare nebancare, de aproximativ 7,5%.