Camera de Comerț și Industrie Alba (CCI Alba) a găzduit, în data de 15 februarie, întâlnirea dintre reprezentanții mediului de afaceri local și reprezentanți ai Grupului Partidului Popular European, în vederea indentificării de soluții pentru atragerea de fonduri europene și finanțări nerambursabile.
Evenimentul, realizat la invitația președintelui CCI Alba, Corneliu Orzea, a reunit la aceeasi masă reprezentanți ai administrației locale, reprezentanți ai județului Alba în Parlamentul României, precum și membri ai colegiului de conducere al CCI Alba.
„Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când Camera de Comerț și Industrie Alba a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri ai mediului de afaceri local, prin susținerea dezvoltării economice a antreprenorilor din acest județ. În mod cert, atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate atât pentru noi ca promotor al mediului de afaceri, cât și pentru oamenii de business care activează pe plan local.
La nivelul CCI Alba, există un grup de spoecialiști în domeniul finanțărilor nerambursabile pe care îi punem necondiționat la dispoziția companiilor în vederea unei absorbții optime a fondurilor europene ce urmează a fi repartizate României”, a declarat președintele CCI Alba, Corneliu Orzea.
Prezent la eveniment, Mircea Hava, europarlamentar și reprezentant al Grupului Partidului Popular European, a subliniat importanța viitorului Acord de Parteneriat pe care România îl va semna cu Comisia Europeană, în ceea ce privește alocarea de fonduri europene.
În viziunea acestuia, accentul trebuie pus pe finanțarea zonelor metropolitane, a ariilor urbane funcționale din jurul municipiilor reședință de județ.
Totodată, Mircea Hava susține o alocare echilibrată a resurselor financiare pentru toate categoriile de ferme, fără a altera șansele de dezvoltare și competitivitate ale acestora și exclude plafonări arbitrare, nefundamentate pe studii de impact economic sau de mediu.