Care sunt implicaţiile? Salariul minim brut pe economie creşte, nu şi contribuţiile la CAS şi CASS. Din iulie, CAS și CASS se plătesc ca pentru un salariu minim brut de 3.400 de lei, chiar dacă salariul minim brut va creşte la 3.700 de lei.
Este o facilitate pe care statul o dă românilor, chiar dacă probabil că aceasta va fi ridicată, posibil de la 1 ianuarie 2025, când valul electoral se va fi stins.
Care sunt implicaţiile? Salariul minim brut pe economie creşte, nu şi contribuţiile la CAS şi CASS
Facilitatea ce constă ntr-o sumă netaxabilă se aplică și în cazul salariaților cu normă parțială, dar într-un mod diferit ață de cum se aplică salariaților cu normă întreagă. Măsura se aplică și anul acesta, însă din iulie suma netaxabilă e majorată de la 200 la 300 de lei
Așadar, pentru angajații part time, angajatorii plătesc contribuții majorate la pensii (CAS) și sănătate (CASS) ca pentru un salariu brut de 3.400 de lei, nu ca pentru slariul minim brut de 3.700 de lei, cum ar fi normal.
Salariul minim brut pe țară se majorează, începând din iulie 2024, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei. Asta înseamnă că, în cazul salariaților part time care câștigă mai puțin de-atât, angajatorii ar fi trebuit să plătească CAS și CASS ca pentru 3.700 de lei, potrivit prevederilor din Codul fiscal ce reglementează suprataxarea la part time.
Citeşte şi: Cine nu va mai beneficia de suma netaxabilă din salariu? Cât va plăti angajatorul taxe din iulie?
Acum, Guvernul a dat, pentru 2024, o facilitate ce constă în 200 de lei netaxabili, conform OUG 115/2023 (art. LXXIII), iar această sumă urcă la 300 lei netaxabili tot începând cu 1 iulie, potrivit OUG 59/2024.
Facilitatea vizează în special salariații cu normă întreagă plătiți cu minimul pe economie, dar se aplică și salariaților cu normă parțială.
Astfel, în loc să plătească CAS și CASSS ca pentru un salariu brut de 3.700 de lei, angajatorii plătesc contribuțiile respective raportându-se la un salariu brut de 3.400 de lei.
Raportarea la salariul brut de 3.400 de lei este valabilă începând cu veniturile aferente lunii iulie 2023. Dar calcule mai complexe nu se pot face.
Citeşte şi: Crește salariul minim, dar cresc și amenzile pentru români. Cu cât se majorează un punct de amendă?
Ceea ce ştim este ce a spus premierul Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de guvern de acum o săptămână: avem 1,8 milioane de salariaţi pe salariul minim brut pe economie, la care suma dedusă creşte de la 200 de lei la 300 de lei.
Însă salariul minim brut într-o unitate depinde de negocierile cu sindicatul, dacă acesta există, care stabileşte coeficienţi de ierarhizare. În funcţie de aceştia, salariul minim brut poate fi 6.100 de lei sau 5.320 de lei.
Foto: Profimedia Images
Pe de altă parte, coeficienţii de ierarhizare stabilesc modul de recalculare a salariului minim brut al fiecărui salariat în parte, nu numai la cei care sunt plătiţi efectiv cu salariul minim pe economie.
Citeşte şi: Românii vor avea salariu minim la nivel european. Câți bani primesc în plus? De când?
Aşadar, este vorba despre nişte bani pe care, pentru un răstimp, Executivul a decis să nu îi ia de la salariaţi, aşa cum, dacă va avea nevoie, va decide că de mâine îi ia. Problema este că aceasta presupune modificări ex-abrupto ale Codului Fiscal.
În fiecare an, Codul Fiscal este modificat prin derogare, instantaneu, când chiar art. 2 din Codul Fiscal stipulează că actul normativ nu poate modificat decât cu un decalaj de cel puţin şase luni de la momentul anunţării modificării.
Această imprevizibilitate, care face departamentele contabile ale firmelor să recalculeze mereu veniturile, cheltuielile şi profitul brut şi net realizate, este detestată de firme, dintre care unele, dacă au încotro, decid să părăsească România.