Cartierele cu cele mai mici chirii din București. Unde poți să locuiești cu 150 de euro/lună

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 04.07.2023 - 17:02
Românii caură case cu chirie Foto: pexels.com (imagine cu rol ilustrativ)
Românii caură case cu chirie Foto: pexels.com (imagine cu rol ilustrativ)

În București sunt multe apartamente date spre închiriere. Fie că este vorba despre cei care vin din alte localități pentru a se stabili în Capitală, fie că tinerii care până acum au locuit cu părinții vor să se separe de familie, pot găsi locuințele potrivite.

SHARE

Sunt mulți români care preferă să închirieze o locuință decât să o cumpere. Iar Bucureștiul este unul dintre orașele cu cea mai mare ofertă în acest sens. 

Însă experții îi sfătuiesc pe cei care vor să facă acest pas să fie atenți la câteva detalii care pot face diferența ântre locuința de vis și o casă din care abia aștepți să te mulți.

Ca regulă generală, prețul chiriilor variază în funcție de zonă. Astfel, se pot observa diferențe de preț nu numai între sectoarele Capitalei, dar și de la un cartier la altul în același sector.

Cartierele cu cele mai mici chirii din București. De ce trebuie să ții cont când îți alegi locuința

Garsoniere

Tinerii, în special, aleg garsonirele atunci când vor să se mute în chirie. Însă și cei care vin în București pentru o perioadă limitată de timp aleg acest tip de locuințe pentru a limita cheltuielile. Aflăm dintr-un raport storia.ro că cele mai mici chirii la garsoniere sunt în sectoarele 3,4 și 5.

Prețul mediu este de 150 de euro lunar la garsoniere mobilate. Un potențial dezavantaj îl reprezintă faptul că acestea sunt în blocuri mai vechi. Prețurile urcă dacă îți dorești o locuință mai aproape de centru.

În sectorul 6, o garsonieră în cartierul Militari poate costa 200 de euro pe lună. Totuși, în funcție de alte criterii, în aceeași zonă prețul se poate ridica până la 300-350 de euro.

Tot o garsonieră de închiriat în sectorul 1 variază între 300 și 400 de euro pe lună. În sectorul 2, prin comparație, ai ocazia să găsești un studio de închiriat mai spațios, la prețuri ușor sub 300 de euro.

Citește și: Care sunt cele mai periculoase orașe din România. Bucureștiul nici nu prinde Top 10

 Apartament cu o cameră

Apartamentul cu o cameră este diferit de garsonieră prin faptul că este mai mare și are bucătăria separată. Garsoniera va fi adesea sub 30 de metri pătrați și de multe ori nu va avea decât camera propriu-zisă și o baie mică. Apartamentul cu o cameră are circa 50 de metri pătrați.

În sectorul 1, chiria la apartamentul cu o cameră variază între 450 și 550 de euro, în medie. Avantajul principal este că acest tip de apartamente sunt gata mobilate și de multe ori în cartiere rezidențiale noi. În sectoarele 2 și 5 situația este similară, prețul mediu fiind de 500 de euro lunar.

În sectorul 3, prețul mediu este de 300 de euro lunar la astfel de locuințe ce pot chiar depăși 50 de metri pătrați. Tot prețuri ceva mai accesibile găsești și în sectorul 4, unde chiria la un apartament cu o cameră costă în jur de 350-400 de euro pe lună. De asemenea, în sectorul 6, vei găsi prețuri în jur de 350-400 de euro la multe apartamente de 50-60 de metri pătrați.

Apartament cu două camere

Și în acest caz, prețurile variază din nou mult în funcție de sector, de cartier și de apropierea față de centru, precum și în funcție de celelalte criterii menționate anterior.

În sectorul 1, cele mai ieftine apartamente cu două camere sunt în jur de 400 de euro lunar. Cele mai scumpe ajung până la 1000 de euro și peste, în cartierele rezidențiale noi, cartierele de lux sau zona ultracentrală. În sectorul 2, puteți găsi prețuri sub 300 de euro, în cartierele Pantelimon și Ștefan cel Mare.

 Apartamentele mai spațioase, în complexuri rezidențiale noi din cartierele Tei, Colentina sau Pipera, ajung la 750 de euro și peste. Prețuri similare găsiți și în sectorul 3.

 Citește și: Începe prăbușirea pieței imobiliare? În ce orașe merită să cumperi o locuință, unde să mai aștepți?

 Cele mai mici prețuri sunt în sectorul 6. Aici găsești ușor prețuri sub 200 de euro lunar. Prețuri mici poți găsi și în sectorul 5. Aici chiriile la apartamente de 55 de metri pătrați în medie costă în jur de 250 de euro pe lună – în cartiere precum Ghencea și 13 Septembrie.

 În sectorul 4, prețurile sunt ceva mai mici la apartamente destul de spațioase, de 60-70 de metri pătrați. Pentru acestea vei plăti în medie 300 de euro în cartierul Berceni.

Dacă vrei o locuință mai mare, mai nouă și mai aproape de centru, în sectoarele 4, 5 și 6, vei plăti între 600 și 700 de euro lunar.

 Apartament cu trei camere

În sectorul 1 media de preț este de 400 de euro pe lună la apartamente de 60-80 de metri pătrați. Avantajul este că apartamentele sunt în zone apropiate de centru, în Piața Victoriei ori în zona Cișmigiu. Pentru apartamente mai spațioase adaugă încă 50-100 de euro lunar.

 În sectorul 2, prețul mediu este de 350-400 de euro pe lună, la apartamente cu suprafață relativ mare, de 70 până la 90 de metri pătrați – în Colentina, Tei și Pantelimon, cu precădere. Tot așa se situează și sectorul 3.

 În schimb, pentru un apartament nou, de lux, în cartierul Vitan sau Dristor, vei plăti 1000 de euro. Cele mai mari prețuri la apartamente de lux sunt în sectorul 2, în cartierul Floreasca, și în sectorul 1 în cartierul Francez. Aici prețurile variază între 3000 și 4500 de euro lunar pentru un apartament cu suprafața de circa 200-250 de metri pătrați.

În cartierele Militari și Drumul Taberei găsești chirii de 300-350 de euro lunar. Prețul variază în funcție de suprafața locuinței, dar nu foarte mult. La polul opus, un apartament nou, modern mobilat, în Militari poate costa și 800 de euro lunar.

 Și sectoarele 4 și 5 se laudă cu chirii accesibile, cu prețuri similare cu cele din sectorul 6. Aici plătești tot 300-350 de euro pe lună în cartierele Rahova, 13 Septembrie sau Berceni. 

Evoluția chiriilor în București

Ca tendință generală, este de reținut faptul că în zone precum Kiseleff-Aviatorilor sau Herăstrău-Nordului, prețurile sunt mai ridicate din cauza numărului mic de locuințe disponibile raportat la cerere și a apropierii față de locul de muncă sau față de zona centrală.

 La polul opus, cele mai mici chirii se găsesc în zonele Berceni, Rahova sau Crângași datorită faptului că aici densitatea locuințelor este mult mai ridicată, putând acoperi și chiar depăși ușor cererea.

 Nu sunt puțini chiriașii care aleg o locuință în afara Bucureștiului. Cu cât locuința este mai departe de centru, cu atât prețul tinde să devină mai atractiv.

De menționat este și posibilitatea de a negocia anumiți termeni contractuali, cum ar fi garanția sau avansul.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te