Evenimentul a avut loc în marja vizitei oficiale la București lui Ruhsar Pekcan, ministrul comerțului din Turcia, însoțită de o delegație de oameni de afaceri.
Forumul de afaceri România-Turcia a pus în dezbatere potențialul de dezvoltare a relațiilor economice bilaterale, prin susținere la nivel guvernamental și totodată prin implicarea CCIR în crearea de parteneriate stabile între firmele românești și turcești, prin valorificarea potențialului de rețea al sistemului cameral.
Turcia este primul partener comercial al României din afara granițelor UE, iar interesul pentru a dezolta relații comerciale bilaterale este într-o continuă creștere.
Președintele CCIR Mihai Daraban a subliniat bunele relații de colaboare cu Turcia care se extind și la nivel de Camere de Comerț.
„Există o dinamică ascendentă a numărului de companii cu capital turcesc în România. La nivelul lunii decembrie 2018 am ajuns la cifra de 15.433 de firme cu capital turcesc în România și 522 mil euro investiții directe ale Turciei în țara noastră.
Nu în ultimul rând aș vrea să amintesc valoarea schimburilor comerciale care se ridică la 5,3 miliarde de euro, cu obiectivul de a aduce nivelul schimburilor comerciale bilaterale la pragul de 10 miliarde de euro. Lucrăm să atingem acest obiectiv care nu este deloc nerealizabil”, a declarat Mihai Daraban, referitor la relațiile bilaterale România-Turcia.
Ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat din România, Radu Oprea, a declarat, la rândul său: „Partener strategic, prim partener comercial extracomunitar, important partener investițional - aceasta este relația României cu Turcia. Pe scurt, un parteneriat solid și complementar, care se bazează, în principal, pe relațiile interumane, al căror simbol absolut este modelul de conviețuire interetnică din Dobrogea. (...) Bucureștiul are un dialog permanent cu reprezentanții mediului de afaceri turc.
Sunt convins că produsele românești vor fi asimilate de piața turcă mai rapid, în special cele cu valoare adăugată mare. Contez pe dialogul nostru, ca miniștri responsabili de comerț exterior, pentru a susține, reciproc, companiile din țările noastre în multiplicarea afacerilor. (...) Cunosc interesul companiilor turcești pentru Parteneriatele Public-Privat lansate de Guvernul român. Vă asigur de disponibilitatea noastră pentru oferirea de informații pentru aplicarea la acestea”.
„Avem convingerea că relațiile politice, economice și comerciale dintre România și Turcia au fost influențate în mod pozitiv de felul în care oamenii de faceri își desfășoară activitatea. Trebuie să stabilim cum putem să ridicăm nivelul acestei sinergii și cum să o diversificăm și în alte sectoare de activitate. Am încredere că în urma acestor întâlniri, relațiile economice și comerciale bilaterale vor evolua. (...). În Balcani, România este primul partener comercial al Turciei la nivel de schimburi comerciale și investiții. Cu ajutorul dvs., al oamenilor de afaceri, putem crește nivelul schimburilor comerciale până la obiectivul de 10 miliarde de euro”, a declarat Ruhsar Pekcan.
Vice-președintele Consiliul de Relații Economice Externe al Turciei (DEIK), Mithat Yenigün, a subliniat evoluția relațiilor de colaborare dintre cele două state în ultimii 30, plasând țara noastră pe o poziție foarte importantă în ierarhia partenerilor economici ai Turciei: „România este un partener strategic pentru Turcia, nu numai din punct de vedere al economiei dar și din punct de vedere social și politic.
Ruhsar Pekcan, ministrul comerțului din Turcia. În cadrul evenimentului a avut loc ceremonia de semnare a Regulamentul de funcționare a Comisiei mixte de cooperare economică și comercială între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat din România și Ministerul Comerțului din Turcia.