Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați (CCIA Galați), a organizat vineri, 10 februarie, seminarul „Reguli generale de avizare a existenței cazului de forță majoră”, un subiect extrem de actual pentru mediul de afaceri care, cel puțin în ultimii ani, s-a confruntat cu o serie de provocări la nivelul desfășurării activității.
CCIR avizează existența cazului de forță majoră la solicitarea scrisă a companiilor. Forța majoră atrage, după caz, încetarea de drept a valabilității contractelor semnate, dacă există imposibilitatea totală și definitivă de executare a obligațiilor asumate, respectiv suspendarea executării obligațiilor contractuale. Conceptul de forță majoră este cunoscut de majoritatea sistemelor juridice, dar principiile dezvoltate în legislația națională pot implica diferențe substanțiale.
„Organizarea acestui seminar a survenit ca urmare a solicitărilor de avizare a cazurilor de forță majoră pe care le primim la CCIA Galați și care, din nefericire, au foarte multe greșeli de formulare. Există cazuri în care nu este precizată data la care a fost anunțat cazul de forță majoră sau data la care încetează, punându-ne pe noi în imposibilitatea de a emite avizele respective. Astfel, pot apărea o serie de nemulțumiri în rândul reprezentanților companiilor atât vizavi de activitatea noastră, cât și în ceea ce privește respectarea condițiilor contractuale. Mă bucură astfel prezența la acest seminar al specialiștilor de la CCIR, cei mai în măsură să lămurească, în cadrul evenimentului de azi, toate problemele cu care mediul de afaceri gălățean se confruntă în legătură cu clauzele de forță majoră”, a declarat președintele CCIA Galați, dl. Ion Mocanu.
„Acest seminar este un eveniment foarte important pentru mediul de afaceri, in relațiile pe care acesta le are cu partenerii contractuali fie că vorbim de societăți din România sau din străinătate, fie că vorbim de autorități publice. La nivelul CCIR, ne-am confruntat, mai ales pe perioada pandemiei, cu foarte multe cazuri de forță majoră, ceea ce ne-a oferit însă și posibilitatea de a dobândi experiență în acest proces și, în același timp de a putea să identificăm care ar fi soluțiile cele mai bune pentru companii, în ceea ce privește introducerea clauzelor contractuale. Astfel, în cadrul acestui eveniment vrem să vă propunem două clauze de forță majoră pe care să le inserați în contractele dumneavoastră. Prima este clauza de forță majoră recomandată de Camera de Comerț Internațională de la Paris, o clauză complexă care se aplică mai ales contractelor internaționale. A doua este o clauză de forță majoră pe care o propune Sistemul Cameral din România, pe care vă recomandăm s-o introduceți în contractele dumneavoastră, și pe care o vom discuta punctual ca să poată fi activată conform scopului ei”, a declarat directorul juridic al CCIR, dna.Elisabeta Perșinaru.