CE a aprobat parțial a doua cerere de plată a României din PNRR. Problema, investițiile în energie

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 27.06.2023 - 15:13
CE a aprobat parțial a doua cerere de plată a României din PNRR. Problema, investițiile în energie - Foto: Profimedia Images
CE a aprobat parțial a doua cerere de plată a României din PNRR. Problema, investițiile în energie - Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană aprobă o evaluare preliminară parţial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Două jaloane legate de investiţiile în energie nu au fost atinse în mod satisfăcător.

SHARE

Comisia Europeană a aprobat marţi o evaluare preliminară pozitivă a unei părţi din jaloanele şi ţintele legate de cea de-a doua cerere de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Două jaloane legate de investiţiile în energie nu au fost atinse în mod satisfăcător.

”Încurajăm România să îşi accelereze eforturile în următoarele şase luni cu privire la cele două etape legate de investiţiile în energie care nu sunt încă realizate.

Încurajăm toate statele membre, inclusiv România, să procedeze rapid la punerea în aplicare a planurilor lor de redresare şi rezilienţă. Comisia este alături de voi”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează News.ro.

Citește și: Comisia Europeană trage de urechi România la capitolul de igienă a produselor alimentare

”La 16 decembrie 2022, România a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe 49 de jaloane şi 2 ţinte stabilite în Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru a doua plată.

După examinarea dovezilor furnizate de autorităţile române, Comisia a considerat că 47 de jaloane şi 2 ţinte din totalul de 49 de jaloane şi 2 ţinte au fost atinse în mod satisfăcător”, a transmis CE.

Cele 47 de jaloane şi 2 ţinte care au fost atinse în mod satisfăcător demonstrează progresele realizate de România în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planului de redresare şi rezilienţă.

Ele acoperă reformele în domeniul tranziţiei verzi şi digitale, precum şi reformele şi investiţiile legate de îmbunătăţirea coordonării guvernamentale pentru punerea în aplicare a politicilor publice, îmbunătăţirea gestionării apei, sprijinirea turismului şi promovarea culturii.

Alte reforme şi investiţii vizează îmbunătăţirea gestionării resurselor umane în sectorul asistenţei medicale, consolidarea administraţiei fiscale şi a sustenabilităţii sistemului de pensii, modernizarea infrastructurii în domeniul educaţiei, asigurarea independenţei sistemului judiciar şi intensificarea luptei împotriva corupţiei.

Citește și: Comisia Europeană a prelungit restricţiile la cerealele din Ucraina până pe 15 septembrie

Cererea de plată acoperă, de asemenea, reforme menite să îmbunătăţească siguranţa rutieră şi investiţii pentru sprijinirea financiară a sectorului privat.

Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător. 

”Comisia recunoaşte primele măsuri luate deja de România pentru a atinge aceste jaloane restante, deşi mai sunt încă multe de făcut.

Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăţilor, în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă”, această procedură oferind statelor membre timp suplimentar pentru a atinge jaloanele restante, permiţându-le, în acelaşi timp, să beneficieze de o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător.

Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi reformă, grupate în cadrul a 15 componente tematice

Planul este sprijinit de peste 29 de miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi, din care 13 % (3,7 miliarde de euro) i-au fost plătite României sub formă de prefinanţare, în decembrie 2021 (1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanţare din granturi) şi în ianuarie 2022 (1,9 miliarde de euro sub formă de prefinanţare din împrumuturi). La 27 octombrie 2022, România a primit prima tranşă de 2,6 miliarde de euro (1,8 miliarde EUR sub formă de granturi şi 0,8 miliarde EUR sub formă de împrumuturi), în afara prefinanţării.

Plăţile din cadrul MRR se bazează pe performanţă şi depind de punerea în aplicare de către statele membre a investiţiilor şi a reformelor prezentate în planurile lor de redresare şi rezilienţă.

Comisia încurajează ferm toate statele membre, inclusiv România, să continue punerea în aplicare în timp util a planurilor lor de redresare şi rezilienţă.

„România a progresat bine în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planului său de redresare şi rezilienţă, de exemplu prin realizarea de reforme privind siguranţa rutieră, energia din surse regenerabile şi serviciile de cloud din sectorul public.

De asemenea, România a luat măsuri importante pentru a combate munca nedeclarată şi pentru a investi în reţelele 5G.

În prezent, încurajăm România să îşi accelereze eforturile în următoarele şase luni cu privire la cele două etape legate de investiţiile în energie care nu sunt încă realizate.

Încurajăm toate statele membre, inclusiv România, să procedeze rapid la punerea în aplicare a planurilor lor de redresare şi rezilienţă. Comisia este alături de voi”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Evaluarea preliminară pozitivă şi suspendarea plăţilor sunt două proceduri distincte care urmează paşi diferiţi

În conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă, evaluarea preliminară pozitivă şi suspendarea plăţilor sunt două proceduri distincte care urmează paşi diferiţi.

În ceea ce priveşte evaluarea preliminară pozitivă: Comisia a transmis Comitetului economic şi financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a jaloanelor şi ţintelor, solicitându-i avizul.

Avizul CEF, care urmează să fie emis în termen de cel mult patru săptămâni, ar trebui luat în considerare în evaluarea finală a Comisiei.

În urma avizului CEF privind evaluarea preliminară pozitivă şi a observaţiilor României cu privire la suspendarea plăţilor şi luând în considerare aceste două elemente, Comisia va adopta decizia privind plata tranşei, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie. Plata către România poate fi efectuată după ce Comisia adoptă decizia.

În ceea ce priveşte suspendarea plăţilor: Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că două jaloane nu au fost atinse în mod satisfăcător.

Această comunicare iniţiază o procedură administrativă între Comisie şi statul membru vizat. 

România are acum dreptul de a-i prezenta Comisiei observaţiile sale în termen de o lună de la primirea comunicării. Dacă, în urma observaţiilor României, Comisia ar confirma evaluarea sa potrivit căreia cele două jaloane restante nu au fost atinse în mod satisfăcător, aceasta va stabili cuantumul plăţii care urmează să fie suspendat prin aplicarea metodologiei sale de suspendare a plăţilor.

Din acel moment, România va avea la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a îndeplini în mod satisfăcător jaloanele restante.

În această perioadă de şase luni, Comisia se va angaja într-un dialog activ cu autorităţile române. Dacă şi când vor fi atinse jaloanele, Comisia va ridica suspendarea plăţii şi va trimite evaluarea sa către Comitetul economic şi financiar, urmând procedura descrisă mai sus cu privire la evaluarea preliminară pozitivă.

Comisia va evalua cererile suplimentare de plată din partea României în funcţie de îndeplinirea jaloanelor şi a ţintelor prezentate în Decizia de punere în aplicare a ConsiliuluiE reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a investiţiilor şi a reformelor.

Sumele plătite statelor membre sunt publicate în Tabloul de bord privind redresarea şi rezilienţa, care arată progresele înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te