China, pentru prima dată pe deficit, forţează Europa să reducă riscurile, semnal de criză

DE Florin Budescu | Actualizat: 06.11.2023 - 11:29
China, pentru prima dată pe deficit - Foto: Profimedia Images
China, pentru prima dată pe deficit - Foto: Profimedia Images

China a înregistrat primul său deficit trimestrial în investiții străine directe (ISD), conform datelor balanței de plăți, subliniind provocarea forţată indirect, de Beijing.

SHARE

Companiile de peste mări vor fi obligate să facă o operaţiune de reducere a riscurilor, prin guvernele statelor occidentale.

Datoriile la investițiile directe - o măsură a ISD - au reprezentat un deficit de 11,8 miliarde de dolari, în perioada lunilor iulie - septembrie, potrivit datelor preliminare ale balanței de plăți a Chinei.

China, pentru prima dată pe deficit

Acesta este primul deficit trimestrial, de când autoritatea de reglementare a schimburilor valutare din China a început să colecteze datele, în 1998.

El ar putea fi legat de impactul reducerii riscurilor care vin dinspre China, de către țările occidentale, pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai mari.

„O parte din slăbiciunea ISD-urilor interne ale Chinei se poate datora repatrierii veniturilor companiilor multinaționale”, a scris Goldman Sachs, adăugând că diferențele de rate ale dobânzilor Chinei, față de țările dezvoltate, au jucat și ele un rol-cheie.

Citeşte şi: Criză de grâu, în China. Beijingul a cumpărat tot din Australia și acum caută în întreaga lume

„Cu ratele dobânzilor din China mai scăzute, pentru mai mult timp, în timp ce ratele dobânzilor din afara Chinei mai mari pentru mai mult timp, este probabil ca presiunile de ieșire de capital să persiste.

Drept urmare, soldul de bază al Chinei - care include soldurile de cont curent și de investiții directe și este mai stabil decât investițiile de portofoliu volatile - a înregistrat un deficit de 3,2 miliarde de dolari, al doilea deficit trimestrial înregistrat vreodată.

„Având în vedere această dinamică în desfășurare, care va exercita presiuni, anticipăm un răspuns strategic susținut din partea autorităților chineze”, a scris Tommy Xie, șeful Greater China Research.

Citeşte şi: Criză în imobiliare. Chinezii de la Evergrande au probleme în a evita colapsul financiar

Tranzacționarea onshore de yuani, față de dolar, a atins de asemenea un volum record în luna octombrie, au arătat datele oficiale, evidențiind eforturile intensificate ale autorităților de a reduce vânzarea de yuani.

Xie se așteaptă ca Banca Centrală a Chinei să continue intervențiile anticiclice, inclusiv intervenţie puternică în fluxurile zilnice de yuani și în gestionarea lichidității yuanului, pe piața offshore, pentru a sprijini moneda, în fața acestei tendinţe.

Limitare a tranzacţiilor

Ultimele date arată că volumul tranzacționării yuanului, față de dolar, onshore (adică în ţară) a scăzut la un minim record de 1,85 trilioane de yuani (254,05 miliarde de dolari), în octombrie, ceea ce reprezintă o scădere cu 73%, față de nivelul din luna august.

Banca Populară Chineză a cerut băncilor interne importante să limiteze tranzacțiile și să descurajeze clienții să schimbe yuanul în dolar, conform Reuters.

În septembrie, ieșirile de valută din China au crescut brusc la 75 de miliarde de dolari, ceea ce este cea mai mare cotă lunară, din anul 2016, arată datele Goldman Sachs.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te