Cine sunt și la ce vârstă au ajuns miliardari bogații lumii. Cât de tineri erau Musk și Zuckerberg

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 27.06.2023 - 17:39
Bogații lumii Foto: colaj Internet

Cele mai noi date centralizate pe platforma World Statistics a scos la iveală informații interesante despre ceea ce se întâmplă în lume. Astfel, aflăm, de exemplu, vârstele la care bogații lumii au ajuns miliardari. Mark Zuckerberg s-a îmbogățit la 23 de ani.

SHARE

Statisticile de la World Statistics publicate recent pe platformele de socializare au scos la iveală date interesante despre ce îi interesează pe oameni în general, pe glob.

Astfel, avem, printre multe rapoarte și statistici și o listă cu vârstele la care bogații lumii au ajuns miliardari.  

Vârsta la care bogații lumii au ajuns miliardari

Potrivit datelor publicate pe platforma World Statistics aflăm când au ajuns bogați și celebrii Zukerberg, Bill Gates, Rihanna sau Elon Musk.

Mark Zuckerberg, co-fondatorul și președintele rețelei Facebook, a devenit bogat la 23 de ani. Potrivit Forbes, are o avere de 102,4 miliarde USD
 
Evan Spiegel, la 25 de ani. Este co-fondator și CEO al Snap Inc. Spiegel a fost cel mai tânăr miliardar din lume în 2015. În martie 2023, avea o avere personală netă de 2,7 miliarde de dolari.
 
Larry Page: bogat la 30 de ani.  Este co-fondator al companiei Google, împreună cu Sergey Brin. El este director executiv la Google precum și lider de dezvoltare a companiei de produse și strategia de tehnologie.
 
Sergey Brin: la 31 de ani. Este un informatician și om de afaceri american, evreu originar din Rusia, cofondator al companiei Google, împreună cu Lawrence Edward „Larry” Page.
 
Bill Gates: la 31 de ani. Este co-fondator, împreună cu Paul Allen, al companiei Microsoft Corporation. A ocupat locul 1 în topul celor mai bogați oameni din lume în anul 2017, și locul 4 în 2021.
 
 
Rihanna: la 33 de ani. Cântăreață, actriță, femeie de afaceri, model, designer vestimentar, creatoare de modă, textieră, dansatoare și erou național al Barbados începând cu data de 30 noiembrie 2021.
 
Tiger Woods: la 33 de ani. Jucător profesionist american de golf. Este considerat a fi unul dintre cei mai buni jucători de golf din toate timpurile și unul dintre sportivii cu cel mare venit provenit din sport. 
 
Jeff Bezos: la 35 de ani. Este antreprenor american, care a jucat un rol esențial în comerțul electronic, fondator și CEO al companiei Amazon.com, Inc., o companie de vânzare cu amănuntul pe baza comenzilor prin Internet. Sub conducerea sa, Amazon.com a devenit cea mai mare companie cu vânzări on-line.
 
LeBron James: la 37 de ani a devenit bogat. Este sportiv profesionist american care evoluează pentru echipa Los Angeles Lakers. Este considerat de mulți analiști sportivi, foști și actuali jucători și antrenori ca fiind unul dintre cei mai mari baschetbaliști din toate timpurile.
 
Steve Ballmer a devenit miliardar la 38 de ani. Este un om de afaceri american și un investitor care a fost directorul executiv al Microsoft din 13 ianuarie 2000 până la 4 februarie 2014 și este actualul proprietar al Los Angeles Clippers al National Basketball Association.
 
J.K. Rowling a devenit bogată la 38 de ani. Este o scriitoare britanică. Este cunoscută mai ales drept autoare a romanelor de fantezie Harry Potter. Cărțile din seria Harry Potter au atras atenția întregii lumi, câștigând mai multe premii și vânzându-se în peste 500 de milioane de exemplare.
 
 
Mark Cuban a ajuns miliardar la 40 de ani. Este un om de afaceri american, producător de film, investitor, filantrop, personalitate de televiziune și scriitor, care este proprietarul Dallas Mavericks și coproprietar al 2929 Entertainment. El este, de asemenea, unul dintre principalii „rechini” din serialul de televiziune de realitate ABC Shark Tank.
 
Elon Musk a ajuns bogat la 41 de ani. Este inginer, proiectant industrial, inventator și inovator, programator, antreprenor tehnologic și filantrop. Este cetățean al Africii de Sud, al Canadei și al Statelor Unite. Este proprietarul unor companii precum Twitter, Tesla, Space X. Potrivit Forbes, averea sa este de 234,3 miliarde USD
 
Sir Richard Branson a ajuns bogat la 41 de ani.  Este un om de afaceri, investitor și filantrop britanic. În anul 2011, Branson era al cincilea cel mai bogat om din Regatul Unit, cu o avere de aproximativ 4,2 miliarde dolari. Este fondatorul Virgin Group, care controlează peste 400 de companii.

Provocarea bogaților: Elon Musk și Mark Zuckerberg ar putea lupta în cușcă

Elon Musk a declarat sâmbătă că se va antrena dacă meciul de arte marţiale în cuşcă la care l-a provocat pe colegul miliardar Mark Zuckerberg va prinde contur, potrivit Reuters.

Proprietarul Twitter, Musk, a scris pe Twitter că se pregăteşte pentru un meci în cuşcă în Las Vegas cu Zuckerberg, CEO-ul Meta, compania mamă a Facebook, care s-a antrenat în jiu-jitsu.

"Nu am început încă să mă antrenez. Deci, dacă se va întâmpla asta, o voi face", a spus Musk într-o discuţie pe Twitter cu Ashlee Vance, autoarea unei cărţi despre Musk şi cursa spaţială.

Meciul ”s-ar putea întâmpla cu adevărat”, a spus Musk în timp ce participa la o petrecere de zi de naştere în Europa, adăugând că este posibil ca aceasta să meargă prost dacă Zuckerberg va lua meciul în serios.

Musk a mai spus că investiţiile SpaceX în racheta Starship, al cărei zbor de debut a explodat deasupra Golfului Mexic în aprilie, ridicând întrebări cu privire la impactul asupra mediului, se pot apropia de 3 miliarde de dolari în acest an. Musk a spus că SpaceX lucrează la îmbunătăţiri ale Starship.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te